Şedinţa 3: Despre împărtăşirea sinceră şi continuitatea idealului naţional

–          Aţi auzit de aşa persoană Ivan Bodiul? Această persoană a făcut foarte mult pentru deznaţionalizarea noastră, foarte mult şi foarte eficient. El chiar considera că face bine…şi era moldovean, în acte părinţii lui vorbeau „moldoveneşte”, era din Transnistria ucraineană. Înţelegea româna foarte bine, numai că nu o vorbea. Pentru el, limba nu era o valoare naţională. El considera că cultura: dansurile, cântecele etc. fac parte din idealul naţional, că o economie bună face parte din idealul naţional, dar limba pentru el nu era o valoare naţională.

–          E o idee foarte răspândită şi în prezent printre „conaţionalii” noştri…

–          Da, foarte răspândită, şi nu doar aici, dar şi în România, din păcate.

–          Dar dacă luăm ca exemplu alte ţări, în care limba predominantă este engleza? Şi există poporul fără limbă ca atare.

–          Corect: evreii, armenii ş.a. Dar noi vorbim despre valori care sînt importante pentru noi, românii. Nu putem aplica aceleaşi valori ale idealului naţional pentru toate naţiunile, că atunci nu mai este naţional. Componentele idealului pentru cei care se consideră români, sînt cu totul diferite faţă de a celor ce se consideră ucraineni, maghiari ş.a.m.d. Asta nu înseamnă că ceea ce avem noi este atât de specific, atât de bun în raport cu ceilalţi. Pur şi simplu aceasta este o stare de fapt: o recunoşti sau nu o recunoşti. Mie poate să nu-mi placă faptul că acceleraţia căderii libere este 9.8 m/s2 şi nu-mi permite să zbor liber de la etajul 10, nu-mi place, dar eu ţin cont de asta dacă vreau să supravieţuiesc. La fel e dacă sînt român şi nu-mi place ceva din idealul naţional, dar vreau să fiu român în continuare, voi ţine cont de asta, altfel – româneşte vorbind – am să-mi „sparg capul”, românul din mine o să moară, deşi formal o să mai port eticheta de român.

De ce valorile idealului naţional trebuie împărtăşite sincer? Omul acţionează în funcţie de cum crede el la modul real. După cum procedează omul, putem judeca despre idealurile pe care se sprijină acesta, nu după declaraţiile lui. De exemplu un comandant de oşti, în funcţie de situaţia în care se află, poate adopta diferite strategii şi tactici de luptă, asta nu înseamnă că el se sprijină pe valori diferite. Dar dacă el de fiecare dată îşi pune ca scop luarea de prizonieri, sau invers: nimicirea tuturor prizonierilor, deja ne putem da seama de valorile pe care se sprijină acest comandant. De exemplu armata lui Ştefan cel Mare postea 3 zile înainte de fiecare bătălie, şi în ajunul bătăliilor toţi treceau mărturisirea şi împărtăşania la liturghie, după aceasta porneau la luptă. Cu ce strigăt intrau oştenii în luptă, în special moldovenii? Închipuiţi-vă o mulţime de bărbaţi înarmaţi, care aleargă şi strigă: „Uuuuuuuuucide! Uuuuuuuucide!”, mai ales că această mulţime nu numai strigă, dar şi face ceea ce strigă!

– Adică împărtăşeşte sincer ceea ce spune…

– Apărarea ţării o împărtăşeşte sincer şi nu admite nimic să depăşească această valoare: ţara. De aceea se pune scut şi atunci „Uuuuuucide!”. Care era răspunsul turcilor? „Aman, aman!”, adică „milă, milă!”. Erau anumite norme pe care le urma armata până la Ştefan cel Mare, în timpul lui Ştefan cel Mare, şi o bună bucată de timp după Ştefan cel Mare.

De ce valorile trebuie să fie transgeneraţionale? Dacă la fiecare generaţie, sau o dată la două generaţii acestea se schimbă, atunci ele nu mai sînt valori. Idealul naţional este acelaşi pentru întreg poporul dat, poporul fiind format nu doar din generaţiile în viaţă, dar din toate generaţiile care au fost, sînt, şi vor fi. Deci poporul este strict diacronic, adică străbate timpul, de la începutul existenţei sale şi până la sfârşit. Sfârşitul fiecărui popor depinde de generaţiile actualmente în viaţă, acestea asigură moartea lui sau continuitatea lui. Dacă ceva reprezenta o valoare pentru bunei, dar pentru nepoţi nu mai reprezintă, atunci ea nu face parte din idealul naţional, pentru că naţiunea cuprinde toate generaţiile. Dacă o valoare a apărut pentru noi recent, dar de buneii-străbuneii noştri nu a fost împărtăşită, atunci ea nu poate face parte din idealul naţional, ci trebuie evaluată din punct de vedere al valorilor acestui ideal.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Ideal naţional

Etichete: , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Şedinţa 3: Despre împărtăşirea sinceră şi continuitatea idealului naţional”

  1. Alina Says:

    si atunci cand idealurile fostelor generatii nu-si mai gasesc oglindire in generatiile de azi, hai sa zicem de la marea mahoritate, conform celor expuse mai sus, atunci acea natiune moare, sau cade in coma?

    si in caz ca moare, adica o parte din valori nu mai sunt valabile, cum putem numi, sau ce facem cu populatia care traieste pe aceleasi teriotoriu, si mentine doar o parte din valori? o denumim altfel?
    care este rezultatul?

  2. dardala Says:

    De exemplu englezii care au emigrat în America de Nord, au luptat la un moment dat împotriva ţării lor pentru independenţa SUA, renunţînd astfel la o parte din valorile neamului lor. Astăzi ei nici nu se mai numesc pe sine englezi, ci americani, şi au făcut această diferenţiere de bună voie. Deci schimbările de care spui vin în mod firesc în momentul în care grupul se consideră străin de valorile generaţiilor precedente.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: