Şedinţa 4: Valoarea limbii române (I)

Am constatat la şedinţele precedente că limba română face parte din valorile noastre identitare. Adică nu poţi fi român, nerecunoscând limba română ca valoare. Altă treabă e dacă ştii s-o vorbeşti sau nu ştii; eu am cunoscut rusofoni pentru care limba română este o valoare, ei fiind de neam moldoveni, locuind în Transnistria(partea ucraineană, Bugo-Nistria), şi nevorbind limba noastră, dar ei ţin foarte mult la tot ce este legat de noi şi citesc cu mare interes în limba rusă toată istoria românilor, măcar cea la care au acces. În ce constă valoare limbii noastre? Pentru aceasta vom stabili două coordonate pentru conceptul de limbă română: coordonata socio-lingvistică şi cea istorico-semantică.

I.   Socio-lingvistica se ocupă de funcţiile sociale ale limbii. Când un tânăr se întâlneşte cu amicii la o halbă de bere, limba are o funcţie socială. Când acelaşi tânăr răspunde în faţa clasei tema de acasă, este o altă funcţie. Când tot el deschide un ziar, sau când este interogat la secţia de poliţie, sau dacă citeşte un proiect de lege – în fiecare din aceste situaţii, limba română are funcţii diferite. Nu toate limbile lumii pot fi folosite în orice situaţie de comunicare în care nimeresc vorbitorii ei; de exemplu limba română în Basarabia sub ocupaţia sovietică: ea era interzisă categoric spre comunicare publică. Pentru insistenţa de a comunica public în limba română, erai învinuit de naţionalism, cu toate urmările respective. Doar unele instituţii puteau folosi limba română cu valoare juridică: şcolile, ziarele şi revistele de limbă română şi institutele specializate. Deci atunci limba română avea funcţiile sociale limitate. Cu cât mai puţine funcţii sociale are limba, cu atât ea este mai aproape de dispariţie. Deşi limba română este declarată la noi limbă de stat, ea nu funcţionează ca atare. Există o mulţime de „dughene” şi „mall’uri” unde nu vrei fi servit dacă te adresezi româneşte. De fiecare dată când acceptăm să vorbim în limba ocupanţilor, noi acceptăm starea noastră de ocupaţi ca fiind o stare firească. Afirmarea unei limbi în mai multe funcţii sociale este rodul efortului purtătorilor ei. Numai într-un mod conştient, printr-o atitudine asumată şi bine definită, purtătorii unei limbi pot s-o impună în mai multe funcţii sociale. După cum o limbă poate să moară, tot astfel o limbă se naşte. Nu este în afara voinţei omului naşterea, dăinuirea şi moartea limbii, ci limba este născută, dăinuită sau ucisă de fiecare generaţie a vorbitorilor ei. De mai multe generaţii sîntem martorii unei râvne deosebite din partea purtătorilor acestei limbi de a ucide această limbă. Efectele sînt foarte clare, dar sînt conştientizate de foarte puţini. Nu există nici un fel de forţe externe care să determine dispariţia unei limbi(cu excepţia genocidului total). Fiecare dată când ne adresăm ruseşte sau răspundem ruseşte celor ce ni se adresează nouă – participăm nemijlocit la uciderea limbii române. În ultimă instanţă, limba dispare atunci când purtătorii ei nu văd în aceasta valoare(identitară, morală, spirituală, culturală etc.). Dacă ei o percep doar ca pe un mijloc de comunicare, limba dispare în 1-2 generaţii. Pentru condiţia de a fi român, a vorbi limba română înseamnă a-ţi asuma această identitate, înseamnă a păzi continuitatea strămoşească. Nu degeaba străbunii noştri învăţau să citească după Ceaslov. Toţi clasicii noştri au învăţat să citească şi să scrie româneşte din Ceaslov, astfel învăţau să comunice în aceleaşi concepte şi în aceleaşi valori cu strămoşii. Cu timpul, poporul intră în situaţii de comunicare pe care strămoşii nu le-au întâlnit. Atunci el este nevoit să adapteze limba la aceste situaţii de comunicare. În acel moment apar inovaţii în limbă, şi în funcţie de conştiinţa acestui popor se şi aplică inovaţiile în limbă. Dacă poporul e conştient de valoarea limbii sale, atunci orice inovaţie este făcută în spiritul limbii sale; altfel, timp de câteva generaţia limba poate deveni incompatibilă cu sine însăşi. Adică generaţia actuală nu mai poate comunica cu vorbitorii aceleiaşi limbi, dar de 4-5 generaţii în urmă. Bunăoară orice islandezi contemporan citeşte liber ceea ce au scris strămoşii lui acum 1000 de ani, orice arab citeşte liber ce se scria în arabă cu 1500 de ani în urmă. Pe când un francez, de exemplu, nu poate citi ce s-a scris cu 700 de ani în urmă; el nu poate să citească amintirile cruciaţilor francezi fără dicţionar. Un rus nu poate citi letopiseţele sale fără dicţionar. Observăm atitudini faţă de propria limbă diferite la diferite popoare. La fel, Miron Costin n-ar înţelege nimic din ceea ce vorbesc astăzi „patrioţii” noştri, precum şi noi înţelegem cu greu letopiseţele româneşti. Atâta timp cât noi nu sîntem în stare să citim letopiseţele noastre, noi demonstrăm o detaşare de cei care le-au scris, şi cei pentru care s-au scris. Fiecare cronicar spunea că scrie pentru urmaşii lui. Această discontinuitate o datorăm anumitor fenomene culturale care s-au produs la noi în sec.XIX, cu denumirea generică de paşoptism.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Istorie, Limba română

Etichete: , , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Şedinţa 4: Valoarea limbii române (I)”

  1. victoria Says:

    sunt întru totul de acord, respect pentru cine a scris articolul.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: