Şedinţa 11: Despre intelectualitate

Tinerii care vin la acest cenaclu pretind că sînt intelectuali, adevărat? Cine este un intelectual? Acesta este omul conştient de propria lui prostie, cine nu este conştient de aceasta, nu poate fi numit intelectual. Un sinonim ar fi cărturar, şi parţial se suprapune cu sensul acestui cuvânt din Noul Testament – cei care L-au răstignit pe Hristos. Să nu uităm, însă, că unii dintre cărturari nu L-au răstignit, ci L-au urmat pe Hristos, îi cunoaştem cel puţin pe Nicodim şi Iosif din Arimateea. A pretinde a fi intelectual presupune în primul rând asumarea răspunderii sub aspect intelectual pentru fiecare cuvânt rostit, iar ca să nu te asemeni cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea duhovnicească şi morală. Intelectualul nu acceptă libertatea opiniei, dacă aceasta

Şedinţa 10: Prigonirea creştinilor şi deportările în Dacia

Dacia şi poporul dac a fost tratat in mod deosebit faţă de celelalte popoare. Este unica provincie situată in nordul Dunării. Este unicul popor faţă de care s-au aplicat toate metodele de etnogid şi genocid. In mod deosebit a fost tratată şi credinţa dacilor. Dacii după cucerirea romană nu şi-au mai practicat religia folosind templele lor. Romanii au colaborat cu sarmaţii pentru a-i ţine in frau pe daci. Din 106 pană la părăsirea Daciei de către administraţia romană, se remarcă o duşmănie a dacilor faţă de romani transmisă din generaţie in generaţie. Se cunosc forme de rezistenţă culturală a dacilor in cadrul Imperiului Roman. In 235 la nordul spaţiului dacic incepe să apară un popor foarte războinic – goţii. Aceştia au luptat dur cu romanii, motiv pentru care ultimii au renunţat la provincia Dacia, care era una foarte bine organizată. Este un caz fără precedent in istoria Imperiului Roman, mai ales că in Dacia se aflau şi minele de aur.
Organizării administrative a Daciei romane i s-a acordat o mare atenţie. Aici au fost aduşi, in două randuri, oameni din Orientul Apropiat (Grecia, Turcia, Siria, Palestina, Iordania, Mesopotamia, mai puţin Egipt). Este de menţionat faptul că cele două deportări au coincis cu două perioade de prigoane impotriva creştinilor de către Traian. Fiindcă cei deportaţi erau in principal criminalii, iar creştinii pentru credinţa lor erau catalogaţi similar, se poate afirma că majoritatea acelor deportaţi in Dacia au fost creştini. In această perioadă o bună parte din creştini erau de origine

Şedinţa 9: Cronologia evenimentelor-cheie din spaţiul dacic

Populaţia Europei meridionale pană la venirea indo-europenilor. Prin indo-european se înţelege clasificarea unor popoare care vorbesc limbi asemănătoare între ele sub aspect structural. Din această familie fac parte grupurile de limbi slave, germanice, romanice, iraniene, hindi. Se spune că aceste popoare au venit din zona Altaiului. Până la venirea indo-europenilor pe acest teritoriu şi pe jumătate din Europa de sud, plus regiunea munţilor Caucaz, Siria, Turcia, Insulele Mării Mediteranene, locuia un alt grup de popoare, rămăşiţele cărora sînt astăzi bascii şi popoarele nord-caucaziene. În limba romană, de asemenea, s-au păstrat nişte reminiscenţe ale acelui popor pe care l-au cucerit indo-europenii din care s-au format tracii, apoi dacii. De exemplu cuvintele: gata, a tămădui, mămăliga. De la ei se trag şi ornamentele populare in broderie, lemnărit. Aceste ornamente iniţial erau litere din alfabet.
Deportările în cadrul Imperiului Roman. Există numeroase date care atestă faptul că de pe teritoriul dacilor au avut loc deportări. Importările de populaţie în aceste teritorii, de asemenea, sînt atestate atat arheologic, cât şi documentar. In perioada lui Traian, intre 106-117, au avut loc două mari importări: prima de circa 200.000 de oameni, a doua de 100.000. Plus incă una pe timpul lui Aurelian, de 100.000 de persoane. Se presupune că numărul celor deportaţi din Dacia a fost de circa 800.000.
Interesantă este geografia acestor importări in teritoriul dacic. Majoritatea celor importaţi erau din Asia mică şi Levant (ţările din partea de răsărit a Mării Mediteranene: Palestina, Antiohia, Capadocia, Bitinia, Macedonia, Corint, Tracia). Erau două categorii de importaţi: prima categorie o constituiau cei cărora li se promiteau condiţii de trai (pămanturi intinse, scutiri fiscale colosale, statul ii ajuta să construiască casă şi le oferea ordine socială); din a doua categorie făceau parte cei pedepsiţi pentru incălcarea anumitor legi – criminalii (majoritatea criminalilor o constituiau creştinii, deportarea fiind una din formele de prigoană impotriva lor).

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Şedinţa 8: Război informaţional

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune duşmănoasă, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine. Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar. Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui. Este interzisă discuţia pe această temă şi porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile. Le spui tot soiul de prostii despre aceste valori şi ei le cred, sau lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii. Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt. Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă. Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi. Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât. Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci

Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Ediţia din Bucureşti a Cenaclului de gândire şi atitudine românească

Cu bucurie vă anunţăm că Cenaclul de gândire şi atitudine românească de curând va ţine şedinţe şi în capitala României, Bucureşti. Cu această ocazie invităm tinerii români (inclusiv basarabeni veniţi la studii în România), dornici de Românism autentic, nemăsluit, să se implice şi să participe la viitoarele şedinţe ale cenaclului. Cerinţele pentru participare sînt în limita bunului simţ:
– vârstă cuprinsă între 15-25 ani
– neimplicare în acţiuni/partide/mişcări politice (întrucât şi cenaclul este apolitic)
– atitudine cel puţin „neduşmănoasă” faţă de credinţa strămoşească

Doritorii de a participa, scrieţi-ne la vechile.hotare@gmail.com, pentru a primi ulterior informaţii despre desfăşurarea şedinţelor, atunci când vor fi rezolvate problemele organizatorice rămase. Cu inimă deschisă şi în adevăr românesc!

Şedinţa 6: Civilizaţiile (II)

…A rămas civilizaţia ortodoxă. Prin ce se deosebeşte de celelalte?

Tot ce spune civilizaţia ortodoxă, în mod paradoxal, nu rezultă sub nici o formă din logica omenească. Ba mai mult, se declară ostentativ că e în opoziţie cu logica omenească, cu bunul simţ cotidian. Pe de altă parte această opoziţie faţă de logica omenească vine din revelaţia dumnezeiască. Dumnezeu a spus adevărul. Dumnezeu este Adevărul cel răstignit şi înviat. Acest Adevăr, primit din afara logicii omeneşti, într-un mod uimitor descrie cu multă exactitate existenţa omului şi a omenirii, cu multă exactitate descrie evoluţiile viitoare ale omului. Adică, cu circa 800-1500 ani până la naşterea lui Hristos, toate elementele vieţii lui au fost prezise. Aceste elemente nu decurg nicidecum din logică, din factologie, dar ele s-au împlinit în persoana lui Iisus Hristos. Mai mult decât atât, deja prin Hristos şi prin discipolii lui s-au descris toate etapele omenirii până la momentul final, şi aceste etape într-adevăr se împlinesc. Toate conceptele ortodoxe nu derivă din logica omenească, nu au legătură cu modul de gândire omenesc. Cu toate acestea, toate profeţiile sale s-au împlinit. Cum se spune, ortodoxia e unica religie revelată, destăinuită, spusă omului din exterior de către Creator. Altfel spus, ortodocşii, spre deosebire de celelalte civilizaţii, sînt inasimilabili în esenţă. Conceptul de martir a apărut în ortodoxie. Cuvântul „martir” vine de la grecescul „martiros”, adică

Şedinţa 6: Civilizaţiile (I)

Omenirea nu se împarte în ţări, popoare, limbi etc. Omenirea se împarte în civilizaţii. De ce nu se împarte altfel? Zic mai mult, civilizaţiile se împart în limbi, popoare etc. Legătura de rudenie dintre limbi nu e definitorie. Din aceeaşi civilizaţie pot face parte limbi de origini foarte diferite, iar limbi foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte opuse.

Civilizaţia este o omenire, este o alternativă la toate celelalte feluri de omenire. Civilizaţia este omenirea în integralitatea ei. Fiecare civilizaţie declară: eu sînt omenirea, toţi ceilalţi sînt insuficient de oameni, sînt degradaţi dacă nu fac parte din civilizaţia mea. Acesta e mesajul oricărei civilizaţii, fără excepţii. Pentru că civilizaţia răspunde la întrebarea: „Pentru ce există omul, pentru ce există omenirea?”. În funcţie de răspuns este şi civilizaţia. Deci, civilizaţia nu răspunde la întrebarea „Pentru ce există civilizaţia noastră?”, ci pune întrebarea la nivel global: pentru ce există omul, omenirea? Câte răspunsuri sînt la această întrebare, atâtea civilizaţii există. Mai mult decât atât, răspunsurile sînt reciproc incompatibile, adică civilizaţiile nu pot să se compatibilizeze decât prin asimilare sau distrugere. Contactul dintre civilizaţii poate fi doar la nivel de informare. Contactul neviolent nu are loc la nivelurile de spiritual, cultural, social, politic, economic, ci numai la nivel tehnologic (medicina, ştiinţa, parţial elemente tehnic). Niciodată nu contactează la nivel economic, deoarece au concepte de proprietate foarte diferite. Civilizaţiile dispar numai din 2 cauze:

Şedinţa 5: Doctrina statalităţii. Situaţie actuală.

Rostul existenţei sistemului se află mereu în mediul său. Mediul este format din totalitatea oportunităţilor şi ameninţărilor pentru existenţa acestui sistem. În clipa în care scopul este încorporat în sistem, acesta se schimbă,  se transformă, nu mai este el însuşi. Atunci se produce una din două: ori sistemul degradează,  se distruge, încetează de  a mai fiinţa ca atare, ori se transformă astfel încât nu mai este ceea ce a fost, ci devine un cu totul alt sistem, altceva. E o legitate universală, ca urmare a acestei legităţi îşi au existenţă toate lucrurile. Din cauza acestei legităţi tu exişti. Dacă te-ai contopi cu rostul tău – ai înceta să exişti în legităţile acestei lumi. Dacă o ţară se extinde, cucereşte sau îşi întoarce teritoriile, nu înseamnă că îşi împlineşte rostul, pentru că nu o face de dragul cuceririlor, ci cu totul cu alt scop. Geopolitica este un lucru derivat de la rostul statului dat.

Orice popor, dacă e conştient de idealul său naţional, de unde decurge ideea naţională, din condiţiile sale existente, are nevoie de un instrument ca să realizeze ideea naţională. Acest instrument se numeşte stat (aproape în toate cazurile) sau aşezămîntul politic al poporului dat. Aşezămîntul politic nu este identic de la popor la popor, ci depinde de idealul naţional şi de ideea naţională, în special de condiţiile externe. Conştientizarea sensului, structurii propriei statalităţi se materializează în doctrina statalităţii. Doctrina este un document scris, tehnic, are elemente de valoare (axiologice), înglobează stabilirea idealului şi a ideei naţionale.  Doctrina statalităţii are 5 componente de bază:

Şedinţa 4: Valoarea limbii române (II)

Partea I

II. Coordonata istorico-semantică, adică evoluţia în timp a sensurilor. Limba noastră este o limbă romanică, anume romanică şi nu latină. Limba latină a existat sub două forme: clasică şi vulgară. Latină clasică seamănă foarte mult ca structură gramaticală cu limba slavonă, lituaniană, sanscrită; şi se aseamănă foarte puţin cu limbile romanice, cu greaca ş.a.m.d. În ceea ce ţine de lexic, adică însuşi sunul cuvintelor, româna este o limbă romanică. Toate limbile romanice(15 la număr) derivă din latina vulgară, şi nu din latina clasică. Latina vulgară se deosebeşte de latina clasică, are structuri gramaticale mai simple, mai puţine şi un lexic mai diferit; are multe intervenţii străine: celtice, greceşti, arameice ş.a. Cele 15 limbi romanice sunt:

1)      Franceza (cea mai depărtată de limba latină vulgară)

2)      Provensala

3)      Catalana