Şedinţa 6: Civilizaţiile (I)

Omenirea nu se împarte în ţări, popoare, limbi etc. Omenirea se împarte în civilizaţii. De ce nu se împarte altfel? Zic mai mult, civilizaţiile se împart în limbi, popoare etc. Legătura de rudenie dintre limbi nu e definitorie. Din aceeaşi civilizaţie pot face parte limbi de origini foarte diferite, iar limbi foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte opuse.

Civilizaţia este o omenire, este o alternativă la toate celelalte feluri de omenire. Civilizaţia este omenirea în integralitatea ei. Fiecare civilizaţie declară: eu sînt omenirea, toţi ceilalţi sînt insuficient de oameni, sînt degradaţi dacă nu fac parte din civilizaţia mea. Acesta e mesajul oricărei civilizaţii, fără excepţii. Pentru că civilizaţia răspunde la întrebarea: „Pentru ce există omul, pentru ce există omenirea?”. În funcţie de răspuns este şi civilizaţia. Deci, civilizaţia nu răspunde la întrebarea „Pentru ce există civilizaţia noastră?”, ci pune întrebarea la nivel global: pentru ce există omul, omenirea? Câte răspunsuri sînt la această întrebare, atâtea civilizaţii există. Mai mult decât atât, răspunsurile sînt reciproc incompatibile, adică civilizaţiile nu pot să se compatibilizeze decât prin asimilare sau distrugere. Contactul dintre civilizaţii poate fi doar la nivel de informare. Contactul neviolent nu are loc la nivelurile de spiritual, cultural, social, politic, economic, ci numai la nivel tehnologic (medicina, ştiinţa, parţial elemente tehnic). Niciodată nu contactează la nivel economic, deoarece au concepte de proprietate foarte diferite. Civilizaţiile dispar numai din 2 cauze:

1. Nimicirea fizică, cea mai des întâlnită. (ex. dacii, incaşii, azbecii).
2. Nimicirea spirituală. Aceasta are loc sub diferite forme. Nimicirea purtătorilor instituţionalizaţi ai valorilor, bunăoară druizii la gali; sau asimilarea culturală, fie benevolă, fie prin constrângere. Alte forme istoria umană nu cunoaşte.

O civilizaţie e totală, în sens că ea poate să răspundă la toate întrebările ce ţin de existenţa omului, fiecare civ e o alternativă absolută la o oricare altă civilizaţie, fiindcă toate civilizaţiile pornesc de la întrebarea „ce e omul?” şi respectiv „ce e omenirea?”. În prezent, noi cunoaştem pe pămînt coexistente 8 civilizaţii

1)      Iudaică

2)      Hindusă

3)      Chineză

4)      Musulmană

5)      Ortodoxă

6)      Apuseană (sau euro-americană)

7)      Latino-americană

8)      Africană

Practic orice popor se include în una din civilizaţii. Civilizaţia iudaică şi apuseană au nişte trăsături foarte deosebite. Civilizaţia iudaică este de tip exclusivist, seamănă cu civilizaţia chineză (japonezii, vietnamezii, laosienii, birmanezii, mongolii etc.). Din hindusă fac parte indienii şi tibetanii. Africana este la sud de Safari. Latino-americană este tot ce e mai la sud de Rio Grande pînă la Ţara Focului, în afara de Marea Caraibilor. Iudaismul este exclusivist, adică nimeni dintr-o parte nu poate deveni în decursul vieţii sale iudeu. Exemplu: Dacă eu declar că vreau să trec la iudaism, accept toate credinţele, trec toată procedura de botez iudaic, doar în a treia generaţie vor fi iudei deplini urmaşii mei. Nu prea se salută ca alţii să vină în iudaism. Iudaismul a apărut în anul 33 de la naşterea lui Hristos. Iudaismul nu are nici o legătură cu vechiul testament. Iudaismul e foarte deschis faţă de ocultisme. Ocultismele toate consideră că nu toţi oamenii se nasc la fel şi nu toţi sînt în relaţii egale cu forţele supreme. Unii sînt mai predispuşi, alţii mai puţin predispuşi. Sînt unii iniţiaţi, luminaţi, alţii întunecaţi. Şi această întunecime e congenitală şi oricât s-ar strădui cineva, nu poate să depăşească starea sa de doboitoc. Iar unii sînt din născare, sînt luminaţi, doar că prin efortul propriu trebuie să descopere energia de iluminare, prin acest efort cunosc adevărul care nu e în stare să-l cunoască plebea, omul cel prost. Aceste adevăruri sînt atât de fine, atât de copleşitoare încât lumea care ar încerca să le cunoască, ar înnebuni. De aceea, protejând lumea de această revelaţie, se şi fac aceste regimuri oculte, adică nu oricine este admis să cunoască diferite trepte ale cunoaşterii, iluminării. Se referă nu doar la masonerie, ci şi la alte genuri.

Toate aceste civilizaţii, în afară de cea apuseană, consideră că în afară de lumea palpabilă, lumea accesibilă celor 5 simţuri şi logicii noastre, mai există o lume care depăşeşte simţurile şi logica omenească. Adică o lume spirituală, duhovnicească, care e ierarhizată, care are legităţile ei. Toate aceste civilizaţii se bazează pe ideea de Dumnezeu, duh superior sau altceva legat de existenţa supranaturală. Doar civilizaţia apuseană declară şi se conduce de postulatul că nimic în afară de cele 5 simţuri omeneşti nu există în principiu. Prin aceasta ea se deosebeşte de celelalte, dacă iudaismul e exclusivist, apusenismul e foarte aterizat, foarte pământean, foarte imediat. De aceea, acest gen de civilizaţie exaltă tot ce e în legătură cu natura, omul, ca parte componentă a naturii. Pentri această civilizaţie, omul e un animal dotat cu raţiune. Pentru celelalte, omul e incompatibil cu animalitatea, omul e ceva radical, ontologic deosebit de animal şi numai în anumite accidente spirituale omul devine asemănător cu animalul. Vedeţi această opoziţie radicală între antropologia materialistă, apuseană şi antropologia celorlalte religii. La apuseni omul este homo sapiens. În cea iudaică este o altă extremă, în care omul în sensul deplin e doar omul iudeu; toţi ceilalţi oameni sînt animale dotate cu raţiune. Animale pe care dumnezeul  iudeilor i-a dotat cu raţiune ca să fie în stare să recepţioneze ordinele omului, care este iudeul. În acest sens este o corespondenţă foarte subtilă între iudaism şi apusenie. Dacă iudaismul declară că oameni sînt doar ei, restul sînt animale raţionale, apusenia spune: toţi sînt animale raţionale, inclusiv iudeii. Pe când celelalte civilizaţii consideră că omul esta radical, ontologic deosebit şi incompatibil de restul naturii. Deosebirea dintre om şi animal nu este în sânge, în structura biologică, ci deosebirea radicală e în spirit. Animalul nu are spirit, omul are spirit. Omul, de obicei, prin firea sa îşi formulează scopuri care sînt mai sus de stomac, adică legate de inimă şi de minte. În acest sens, apare o opoziţie radicală între apusenie şi iudaism, pe de o parte, şi toate celelalte civilizaţii, pe de alta. Civilizaţiile chineză, hindusă, africană sînt de tip păgânesc, acestea se axează nu pe revelaţie, ci pe experienţa personală şi pe logica omului, adică pe ceva ce e produs de om. Iar ceea ce e produs de om şi omul declară această valoare supremă, aceasta se numeşte păgânism. O evoluţie oarecare a păgânismului spre religie e islamul. Islamul e aproape de păgânism prin natura apariţiei sale, dar se deoseşte de păgânism, deoarece recunoaşte unicitatea creatorului. Păgânsimul nu recunoaşte aşa ceva. Apariţia islamului conform dogmelor sale se datorează unui „înger” care i-a dictat prorocului Mohamed întreaga esenţă a umanităţii şi tot ce e azi în coran. Civilizaţia latino-americană încă nu e constituită şi nu putem vorbi despre anumite dogme, este o simbioză între catolicism şi rezistenţa faţă de expansiunea civilizaţiei euro-americane. În acest catolicism se adaugă mici elemente de tradiţie locală, tradiţie strict culturală, nu spirituală, adică catolicismul social. Nu se ştie dacă va ajunge la constituire.

A rămas civilizaţia ortodoxă. Prin ce se deosebeşte de celelalte?

va urma…

Explore posts in the same categories: Teorii fundamentale

Etichete: ateism, catolicism, civilizatie, genocid, islam, iudaism, modernism, Ortodoxie, patriotism, progres, Românism, teoria civilizatiilor, umanism

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.