Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Toate civilizaţiile pretind să răspundă la întrebarea: Ce este omul? Care este rostul lui? Referitor la sensul vieţii un filosof rus demonstrează că: A crede că viaţa are un sens este identic cu a crede că există viaţă după moartea biologică. Conceptul de sens al vieţii are sens doar în cadrul credinţei în viaţa de după moarte. Sensul oricărui lucru se află în afara lui. Rostul vieţii pământeşti este în afara ei. Toate civilizaţiile recunosc acest lucru, în afară de cea euro-americană. Această civilizaţie este unica care spune că sensul vieţii este în ea însăşi, ceea ce este în flagrantă contradicţie cu existenţa a orice. Pentru că orice ce există, există în formă de sistem. Dacă vrei să distrugi un sistem, plasează-i sensul în el însuşi. Civilizaţia europeană, în acest sens, formulează un postulat, o valoare care se numeşte libertatea opiniei, libertatea expresiei etc. Eu am dreptul la orice opinie, indiferent dacă eu port răspundere pentru ea sau nu.

Conceptul de sensul vieţii poate exista logic numai în cazul în care omul crede în viaţa de după moarte. Dacă omul nu crede în viaţa după moarte, atunci el nu poate da definiţia „Care este sensul vieţii?”. În afara credinţei în viaţa de după moarte, nimeni din bipezii dotaţi cu raţiune nu poate să-şi formuleze lui însuşi care e rostul existenţei lui, pentru ce face el în viaţa aceasta ceea ce face. Adică el îşi absurdizează viaţa. Este o afirmaţie dură, dar logică.

Adevărul nu a fost niciodată în contradicţie cu logica. Astfel, civilizaţia ortodoxă nu poate fi integrată în civilizaţia europeană. Pentru că civilizaţia europeană spune că nu există sens în afara acestei vieţi. Însă toate celelalte civilizaţii spun că sens este în viaţa postmortem biologică. Acest gând în viaţa după moarte a constituit axa dăinuirii, formării, naşterii poporului nostru. În clipa în care creşte procentul de persoane din sânul acestui popor, proveniţi din acest popor care nu împărtăşesc ideea vieţii după moarte, în aceeaşi proporţie scade şansa ca acest popor să supravieţuiască în generaţiile care vin.

Explore posts in the same categories: Teorii fundamentale

Etichete: civilizatia ortodoxa, dainuire, Etnogeneză, materialism, modernism, Ortodoxie, Românism, sens, snobism, suflet, Tradiţie, viata

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.