Şedinţa 11: Despre intelectualitate

Tinerii care vin la acest cenaclu pretind că sînt intelectuali, adevărat? Cine este un intelectual? Acesta este omul conştient de propria lui prostie, cine nu este conştient de aceasta, nu poate fi numit intelectual. Un sinonim ar fi cărturar, şi parţial se suprapune cu sensul acestui cuvânt din Noul Testament – cei care L-au răstignit pe Hristos. Să nu uităm, însă, că unii dintre cărturari nu L-au răstignit, ci L-au urmat pe Hristos, îi cunoaştem cel puţin pe Nicodim şi Iosif din Arimateea. A pretinde a fi intelectual presupune în primul rând asumarea răspunderii sub aspect intelectual pentru fiecare cuvânt rostit, iar ca să nu te asemeni cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea duhovnicească şi morală. Intelectualul nu acceptă libertatea opiniei, dacă aceasta nu este susţinută de argumente reale; pentru cuvintele sale, el răspunde „cu obrazul”, cu integritatea morală. Pentru noi – românimea de la este de Prut de la începutul sec.XXI – a fi intelectual înseamnă a trăi din bucuriile şi mai ales din înfrângerile acestui neam, a conştientiza şi a-ţi asuma partea ta de răspundere pentru ce a fost, ce este, şi ce va fi, cu toată răspunderea duhovnicească, morală şi intelectuală. Intelectualul este omul care are o axă interioară foarte bine definită, în baza căreia îşi zideşte conştiinţa despre misiunea sa, prin care duce răspundere pentru toate generaţiile acestui neam. Aşadar, nu toţi sînt capabili să-şi asume condiţia de a fi intelectual, de aceea am şi spus că pretindem că sîntem intelectuali, iar cine va izbuti sau nu, se va afla abia după moartea aceluia, pentru că a abdica de la condiţia de intelectual poate oricine, oricând. Omul care a tins spre adevărul absolut, l-a găsit şi şi l-a asumat sincer, nu mai poate renunţa la acest adevăr, nu mai poate fi prostit, manipulat etc., pentru că toată viaţa lui, toate deciziile şi comportările lui, au la bază acest adevăr; şi să-l faci să se abată de la calea pe care a ales-o şi şi-a asumat-o, poţi doar luându-i viaţa. În cazul în care omul abdică de la adevărul absolut, nu înseamnă altceva decât faptul că omul cela este prea slab pentru a-şi asuma o astfel de răspundere, sau el pur şi simplu nu şi-a asumat adevărul absolut cu toată sinceritatea, ci are ceva ce pentru el este mai presus de asta. Un exemplu grăitor în această privinţă îl constituie populaţia islamică, grosul căreia îl reprezintă foştii creştini, dar care în majoritatea lor erau adepţi ai ereziilor ca arianismul şi nestorianismul, de aceea lesne le-a fost să se lepede şi să treacă la o altă religie; un alt exemplu îl reprezintă europenii de astăzi, care la fel ca musulmanii au cunoscut creştinismul eretic, sub forma catolicismului şi protestantismului.
Deci despre un om nu putem spune că este intelectual în timpul vieţii lui. A fost la ruşi un scriitor pe nume Vasilii Rozanov, care aproape întreaga sa viaţă era considerat un scriitor creştin. Când au venit bolşevicii la putere în 1917, în urma foametei şi a persecuţiei, a început să scrie osanale comunismului, şi chiar a renunţat oficial la ceea ce scrisese până atunci. A murit în starea asta de bolşevizat. Operele lui sînt citite de creştini, dar cu neîncredere, cu o atitudine mai mult de informare. Oamenii ca Rozanov nu pot fi consideraţi intelectuali, ei nu şi-au asumat datoria şi misiunea de intelectual până la capăt.

Explore posts in the same categories: Teorii fundamentale

Etichete: adevarul absolut, bolşevism, catolicism, civilizatia europeana, erezie, Hristos, intelectual, intelectualitate, Iosif din Arimateea, islam, lepadare, moralitate, Nicodim, Ortodoxie, protestantism, rozanov, tradare

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.