Şedinţa 4: Valoarea limbii române (II)

Partea I

II. Coordonata istorico-semantică, adică evoluţia în timp a sensurilor. Limba noastră este o limbă romanică, anume romanică şi nu latină. Limba latină a existat sub două forme: clasică şi vulgară. Latină clasică seamănă foarte mult ca structură gramaticală cu limba slavonă, lituaniană, sanscrită; şi se aseamănă foarte puţin cu limbile romanice, cu greaca ş.a.m.d. În ceea ce ţine de lexic, adică însuşi sunul cuvintelor, româna este o limbă romanică. Toate limbile romanice(15 la număr) derivă din latina vulgară, şi nu din latina clasică. Latina vulgară se deosebeşte de latina clasică, are structuri gramaticale mai simple, mai puţine şi un lexic mai diferit; are multe intervenţii străine: celtice, greceşti, arameice ş.a. Cele 15 limbi romanice sunt:

1)      Franceza (cea mai depărtată de limba latină vulgară)

2)      Provensala

3)      Catalana

Şedinţa 4: Valoarea limbii române (I)

Am constatat la şedinţele precedente că limba română face parte din valorile noastre identitare. Adică nu poţi fi român, nerecunoscând limba română ca valoare. Altă treabă e dacă ştii s-o vorbeşti sau nu ştii; eu am cunoscut rusofoni pentru care limba română este o valoare, ei fiind de neam moldoveni, locuind în Transnistria(partea ucraineană, Bugo-Nistria), şi nevorbind limba noastră, dar ei ţin foarte mult la tot ce este legat de noi şi citesc cu mare interes în limba rusă toată istoria românilor, măcar cea la care au acces. În ce constă valoare limbii noastre? Pentru aceasta vom stabili două coordonate pentru conceptul de limbă română: coordonata socio-lingvistică şi cea istorico-semantică.

I.   Socio-lingvistica se ocupă de funcţiile sociale ale limbii. Când un tânăr se întâlneşte cu amicii la o halbă de bere, limba are o funcţie socială. Când acelaşi tânăr răspunde în faţa clasei tema de acasă, este o altă funcţie.