Şedinţa 10: Prigonirea creştinilor şi deportările în Dacia

Dacia şi poporul dac a fost tratat in mod deosebit faţă de celelalte popoare. Este unica provincie situată in nordul Dunării. Este unicul popor faţă de care s-au aplicat toate metodele de etnogid şi genocid. In mod deosebit a fost tratată şi credinţa dacilor. Dacii după cucerirea romană nu şi-au mai practicat religia folosind templele lor. Romanii au colaborat cu sarmaţii pentru a-i ţine in frau pe daci. Din 106 pană la părăsirea Daciei de către administraţia romană, se remarcă o duşmănie a dacilor faţă de romani transmisă din generaţie in generaţie. Se cunosc forme de rezistenţă culturală a dacilor in cadrul Imperiului Roman. In 235 la nordul spaţiului dacic incepe să apară un popor foarte războinic – goţii. Aceştia au luptat dur cu romanii, motiv pentru care ultimii au renunţat la provincia Dacia, care era una foarte bine organizată. Este un caz fără precedent in istoria Imperiului Roman, mai ales că in Dacia se aflau şi minele de aur.
Organizării administrative a Daciei romane i s-a acordat o mare atenţie. Aici au fost aduşi, in două randuri, oameni din Orientul Apropiat (Grecia, Turcia, Siria, Palestina, Iordania, Mesopotamia, mai puţin Egipt). Este de menţionat faptul că cele două deportări au coincis cu două perioade de prigoane impotriva creştinilor de către Traian. Fiindcă cei deportaţi erau in principal criminalii, iar creştinii pentru credinţa lor erau catalogaţi similar, se poate afirma că majoritatea acelor deportaţi in Dacia au fost creştini. In această perioadă o bună parte din creştini erau de origine

Şedinţa 9: Cronologia evenimentelor-cheie din spaţiul dacic

Populaţia Europei meridionale pană la venirea indo-europenilor. Prin indo-european se înţelege clasificarea unor popoare care vorbesc limbi asemănătoare între ele sub aspect structural. Din această familie fac parte grupurile de limbi slave, germanice, romanice, iraniene, hindi. Se spune că aceste popoare au venit din zona Altaiului. Până la venirea indo-europenilor pe acest teritoriu şi pe jumătate din Europa de sud, plus regiunea munţilor Caucaz, Siria, Turcia, Insulele Mării Mediteranene, locuia un alt grup de popoare, rămăşiţele cărora sînt astăzi bascii şi popoarele nord-caucaziene. În limba romană, de asemenea, s-au păstrat nişte reminiscenţe ale acelui popor pe care l-au cucerit indo-europenii din care s-au format tracii, apoi dacii. De exemplu cuvintele: gata, a tămădui, mămăliga. De la ei se trag şi ornamentele populare in broderie, lemnărit. Aceste ornamente iniţial erau litere din alfabet.
Deportările în cadrul Imperiului Roman. Există numeroase date care atestă faptul că de pe teritoriul dacilor au avut loc deportări. Importările de populaţie în aceste teritorii, de asemenea, sînt atestate atat arheologic, cât şi documentar. In perioada lui Traian, intre 106-117, au avut loc două mari importări: prima de circa 200.000 de oameni, a doua de 100.000. Plus incă una pe timpul lui Aurelian, de 100.000 de persoane. Se presupune că numărul celor deportaţi din Dacia a fost de circa 800.000.
Interesantă este geografia acestor importări in teritoriul dacic. Majoritatea celor importaţi erau din Asia mică şi Levant (ţările din partea de răsărit a Mării Mediteranene: Palestina, Antiohia, Capadocia, Bitinia, Macedonia, Corint, Tracia). Erau două categorii de importaţi: prima categorie o constituiau cei cărora li se promiteau condiţii de trai (pămanturi intinse, scutiri fiscale colosale, statul ii ajuta să construiască casă şi le oferea ordine socială); din a doua categorie făceau parte cei pedepsiţi pentru incălcarea anumitor legi – criminalii (majoritatea criminalilor o constituiau creştinii, deportarea fiind una din formele de prigoană impotriva lor).

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Şedinţa 3: Romanizarea şi creştinarea dacilor (I)

Dacă studiem etnogeneza noastră – elementul fundamental pentru noi – vom găsi nişte momente inedite în raport cu alte popoare, în afară de unul singur. Istoria plămădirii poporului nostru are o paradigmă prezentă numai în Biblie, în Vechiul Testament. Formarea noastră este foarte asemănătoare cu formarea poporului evreu pe parcursul Vechiului Testament.

Dacia Romană, anul 106. În urma catastrofei statului dac, Traian instituie provincia romană Dacia, pe care a numit-o ulterior Dacia Felix – Dacia fericită. S-a investit enorm în construcţia reţelei de oraşe, în cea mai mare parte pe alte locuri decât oraşele şi cetăţile dacilor. Din toată lumea romană au fost aduşi colonişti.

Hotarul de nord al Daciei Romane începea pe râul Mureş şi continua spre nord, apoi cotea spre est. Observăm că partea ocupată a Daciei reprezintă cel mult a cincea parte din întreg teritoriul etnic românesc. Întrebarea fundamentală este