Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (I)

Relaţia dintre starea de păcat a omului şi civilizaţia apuseană

Înclinarea spre păcat face parte din structura noastră omenească, după căderea din Rai, adică fiecare dintre noi se naşte avînd potenţial în sine, toate posibilităţile de păcat, să fie homosexual, şi hoţ, şi pedofil, şi iubitor de arginţi, şi iubitor de putere, şi sinucigaş, ce vrei. Fireşte, omul nu este conştient cînd stă pe braţele mamei şi mulţi nici pînă la moarte nu sînt conştienţi de aceasta. Şi atunci pe parcursul vieţii sale, cînd este copil şi în special cînd este adolescent, nimereşte în diferite situaţii de isipită, şi atunci omul ori actualizează potenţialul său de păcat şi îl trece din potenţial în actual, ori respinge. Şi dacă spune „da” unui păcat, atunci automat va repeta acest păcat peste un timp, apoi iarăşi şi iarăşi pînă păcatul devine patimă. Diferenţa dintre păcat şi patimă: păcatul este o faptă o dată săvîrşită, păcatul este separat de om, de eul omului, de sufletul lui, omul este aparte şi păcatul este aparte, el se poate în principiu despărţit de păcat şi deseori o face relativ uşor, pe cînd patima este păcatul înrădăcinat în el, patima este acelaşi păcat care face parte din structura psihicului lui, din eul lui. El nu se concepe în afara acestui păcat, el trăieşte, aceasta patimă este deja în firea lui. Deaceea a scăpa de patimă este mai greu: asta înseamnă că omul trebuie să renunţe la el însuşi, după cum ne şi învaţă Hristos: cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va cîştiga. Adică cine va renunţa la sinele său şi în loc îl va pune pe Hristos, va recîştiga sinele, dar deja curat, despătimit.

Fiecare dintre noi reprezintă nimic altceva decît o structură de păcate, fiecare cu structura sa de păcate, în funcţie de experienţa de viaţă şi cum a răspuns el la diferite situaţii ale vieţii, „da” sau „nu” unor oferte de păcat. Deci , fiecare dintre noi nu este nimic altceva decît o gamă, o structură, un cristal de păcate. Noi avem în noi puterea de a apela la Hristos, la ajutor ca să ne cureţe. Cei botezaţi capătă posibilitatea fizică reală de a scăpa de păcate, asta este Harul Duhului Sfînt, Raiul este pentru dînsul, el trebuie numai să se curăţe. Aceasta înseamnă Harul Duhului Sfînt – ai această putere, ai acest ajutor, ai acest Înger Păzitor, ai mîna lui Hristos întinsă să te scoată pe tine din grajdul respectiv. Cel care nu-i botezat nici nu are conştiinţă de aşa ceva, nici nu caută această mînă care este întinsă şi lui. Noi ştim că această mînă este, trebuie tu să te apuci de ea şi să depui efortul să ieşi. Cel care nu este botezat nu ştie de această mînă şi nici nu caută, deşi, repet, este întinsă pentru fiecare, botezat, nebotezat, satanist, musulman, Bush, nebush, fiecare este creatura lui Dumnezeu şi pe fiecare Dumnezeu îl aşteaptă în Rai. Pînă în clipa morţii omul se poată pocăi.

Numai în Ortodoxie se pune tranşant problema

Şedinţa 13: Îndoctrinarea în democraţie

Democraţia  este un instrument foarte eficient în comunităţi mici de 1000-3000 oameni. Dacă se depăşeşte acest număr, democraţia nu mai poate funcţiona şi se folosesc alte mecanisme. Democraţia, chiar şi în comunităţile mici, nu rezolvă toate problemele. Democraţia în familie este absurdă. Copiii într-o familie sînt valoarea maximă, cu toate acestea părinţii care îşi iubesc copiii niciodată nu vor face democraţie în familie, pentru că ei ştiu că copiii gîndesc în alte concepte decît realitatea.

Mulţi rămîn copii pe toată viaţa, continuînd să gîndească în concepte incompatibile cu realitatea, şi aceşti oameni votează. Interesant este faptul că aceştia sînt majoritatea. Fiecare societate care vrea să supravieţuiască trebuie să asigure un sistem de învăţămînt care să producă oameni care gîndesc în concordanţă cu realitatea, care îşi formează concepte de analiză a realităţii.

Şedinţa 11: Bazele sistemului democratic

În societatea democratică, în care soarta ne-a plasat şi pe noi, formarea puterii politice se produce după nişte proceduri foarte riguros organizate, nerespectarea cărora conduce la nerecunoaşterea legitimităţii puterii formate. Conceptul de bază al democraţiei este electoratul. Electoratul într-o ţară democratică are dreptul la informare, dreptul la libertatea opiniei, libertatea expresiei, are dreptul la vot secret, universal, direct etc. Acestui electorat i se face oferta politică de minimum două partide. Aceste partide fac oferte diferitor segmente ale electoratului, iar electoratul în funcţie de entuziasm, grad de formare etc. votează şi alege organul legiuitor (Parlamentul). Organul legiuitor generează executivul. Guvernul execută legile parlamentului care se referă la electorat. Aici cercul se închide. Este esenţial ca votul să întrunească toate criteriile sale şi atunci această putere este legitimă şi are voie să funcţioneze.

Aici există încă un jucător fără de care omul nu poate să-şi realizeze dreptul la informaţie – mass-media. Întreţinerea unui organ de publicaţie nu este o afacere, este o filantropie, întrucât nu aduce profit, deci este nevoie de filantropi. De asemenea şi partidele sînt asigurate de „filantropi” (sponsori), care, de regulă