Posted tagged ‘manipulare’

Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (I)

23 Aprilie, 2010

Relaţia dintre starea de păcat a omului şi civilizaţia apuseană

Înclinarea spre păcat face parte din structura noastră omenească, după căderea din Rai, adică fiecare dintre noi se naşte avînd potenţial în sine, toate posibilităţile de păcat, să fie homosexual, şi hoţ, şi pedofil, şi iubitor de arginţi, şi iubitor de putere, şi sinucigaş, ce vrei. Fireşte, omul nu este conştient cînd stă pe braţele mamei şi mulţi nici pînă la moarte nu sînt conştienţi de aceasta. Şi atunci pe parcursul vieţii sale, cînd este copil şi în special cînd este adolescent, nimereşte în diferite situaţii de isipită, şi atunci omul ori actualizează potenţialul său de păcat şi îl trece din potenţial în actual, ori respinge. Şi dacă spune „da” unui păcat, atunci automat va repeta acest păcat peste un timp, apoi iarăşi şi iarăşi pînă păcatul devine patimă. Diferenţa dintre păcat şi patimă: păcatul este o faptă o dată săvîrşită, păcatul este separat de om, de eul omului, de sufletul lui, omul este aparte şi păcatul este aparte, el se poate în principiu despărţit de păcat şi deseori o face relativ uşor, pe cînd patima este păcatul înrădăcinat în el, patima este acelaşi păcat care face parte din structura psihicului lui, din eul lui. El nu se concepe în afara acestui păcat, el trăieşte, aceasta patimă este deja în firea lui. Deaceea a scăpa de patimă este mai greu: asta înseamnă că omul trebuie să renunţe la el însuşi, după cum ne şi învaţă Hristos: cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va cîştiga. Adică cine va renunţa la sinele său şi în loc îl va pune pe Hristos, va recîştiga sinele, dar deja curat, despătimit.

Fiecare dintre noi reprezintă nimic altceva decît o structură de păcate, fiecare cu structura sa de păcate, în funcţie de experienţa de viaţă şi cum a răspuns el la diferite situaţii ale vieţii, „da” sau „nu” unor oferte de păcat. Deci , fiecare dintre noi nu este nimic altceva decît o gamă, o structură, un cristal de păcate. Noi avem în noi puterea de a apela la Hristos, la ajutor ca să ne cureţe. Cei botezaţi capătă posibilitatea fizică reală de a scăpa de păcate, asta este Harul Duhului Sfînt, Raiul este pentru dînsul, el trebuie numai să se curăţe. Aceasta înseamnă Harul Duhului Sfînt – ai această putere, ai acest ajutor, ai acest Înger Păzitor, ai mîna lui Hristos întinsă să te scoată pe tine din grajdul respectiv. Cel care nu-i botezat nici nu are conştiinţă de aşa ceva, nici nu caută această mînă care este întinsă şi lui. Noi ştim că această mînă este, trebuie tu să te apuci de ea şi să depui efortul să ieşi. Cel care nu este botezat nu ştie de această mînă şi nici nu caută, deşi, repet, este întinsă pentru fiecare, botezat, nebotezat, satanist, musulman, Bush, nebush, fiecare este creatura lui Dumnezeu şi pe fiecare Dumnezeu îl aşteaptă în Rai. Pînă în clipa morţii omul se poată pocăi.

Numai în Ortodoxie se pune tranşant problema (mai mult…)

Anunțuri

Şedinţa 11: Bazele sistemului democratic

2 Decembrie, 2009

În societatea democratică, în care soarta ne-a plasat şi pe noi, formarea puterii politice se produce după nişte proceduri foarte riguros organizate, nerespectarea cărora conduce la nerecunoaşterea legitimităţii puterii formate. Conceptul de bază al democraţiei este electoratul. Electoratul într-o ţară democratică are dreptul la informare, dreptul la libertatea opiniei, libertatea expresiei, are dreptul la vot secret, universal, direct etc. Acestui electorat i se face oferta politică de minimum două partide. Aceste partide fac oferte diferitor segmente ale electoratului, iar electoratul în funcţie de entuziasm, grad de formare etc. votează şi alege organul legiuitor (Parlamentul). Organul legiuitor generează executivul. Guvernul execută legile parlamentului care se referă la electorat. Aici cercul se închide. Este esenţial ca votul să întrunească toate criteriile sale şi atunci această putere este legitimă şi are voie să funcţioneze.

Aici există încă un jucător fără de care omul nu poate să-şi realizeze dreptul la informaţie – mass-media. Întreţinerea unui organ de publicaţie nu este o afacere, este o filantropie, întrucât nu aduce profit, deci este nevoie de filantropi. De asemenea şi partidele sînt asigurate de „filantropi” (sponsori), care, de regulă (mai mult…)

Şedinţa 8: Război informaţional

21 Octombrie, 2009

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune duşmănoasă, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine. Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar. Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui. Este interzisă discuţia pe această temă şi porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile. Le spui tot soiul de prostii despre aceste valori şi ei le cred, sau lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii. Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt. Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă. Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi. Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât. Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci (mai mult…)

Şedinţa 5: Doctrina statalităţii. Situaţie actuală.

6 Octombrie, 2009

Rostul existenţei sistemului se află mereu în mediul său. Mediul este format din totalitatea oportunităţilor şi ameninţărilor pentru existenţa acestui sistem. În clipa în care scopul este încorporat în sistem, acesta se schimbă,  se transformă, nu mai este el însuşi. Atunci se produce una din două: ori sistemul degradează,  se distruge, încetează de  a mai fiinţa ca atare, ori se transformă astfel încât nu mai este ceea ce a fost, ci devine un cu totul alt sistem, altceva. E o legitate universală, ca urmare a acestei legităţi îşi au existenţă toate lucrurile. Din cauza acestei legităţi tu exişti. Dacă te-ai contopi cu rostul tău – ai înceta să exişti în legităţile acestei lumi. Dacă o ţară se extinde, cucereşte sau îşi întoarce teritoriile, nu înseamnă că îşi împlineşte rostul, pentru că nu o face de dragul cuceririlor, ci cu totul cu alt scop. Geopolitica este un lucru derivat de la rostul statului dat.

Orice popor, dacă e conştient de idealul său naţional, de unde decurge ideea naţională, din condiţiile sale existente, are nevoie de un instrument ca să realizeze ideea naţională. Acest instrument se numeşte stat (aproape în toate cazurile) sau aşezămîntul politic al poporului dat. Aşezămîntul politic nu este identic de la popor la popor, ci depinde de idealul naţional şi de ideea naţională, în special de condiţiile externe. Conştientizarea sensului, structurii propriei statalităţi se materializează în doctrina statalităţii. Doctrina este un document scris, tehnic, are elemente de valoare (axiologice), înglobează stabilirea idealului şi a ideei naţionale.  Doctrina statalităţii are 5 componente de bază: (mai mult…)