Tinerii care vin la acest cenaclu pretind că sînt intelectuali, adevărat? Cine este un intelectual? Acesta este omul conştient de propria lui prostie, cine nu este conştient de aceasta, nu poate fi numit intelectual. Un sinonim ar fi cărturar, şi parţial se suprapune cu sensul acestui cuvânt din Noul Testament – cei care L-au răstignit pe Hristos. Să nu uităm, însă, că unii dintre cărturari nu L-au răstignit, ci L-au urmat pe Hristos, îi cunoaştem cel puţin pe Nicodim şi Iosif din Arimateea. A pretinde a fi intelectual presupune în primul rând asumarea răspunderii sub aspect intelectual pentru fiecare cuvânt rostit, iar ca să nu te asemeni cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea duhovnicească şi morală. Intelectualul nu acceptă libertatea opiniei, dacă aceasta (mai mult…)
Posted tagged ‘moralitate’
Şedinţa 11: Despre intelectualitate
31 octombrie, 2009Şedinţa 3: Naşterea copiilor şi sărăcia
19 septembrie, 2009Am intrat data trecută în polemică privind naşterea copiilor, spunea cineva că nu trebuie să generăm sărăcie prin naşterea mai multor copii. În prezent, majoritatea moldovenilor trăiesc mai bine decât trăiau în anii ’70. Estonienii, la fel, trăiesc mai bine decât atunci. La începutul anilor ’70 s-a făcut un recensământ, în urma căruia s-a constatat că estoniei au devenit 61% din populaţia Estoniei, şi în decurs de 15 ani vor deveni minoritari. Atunci, prin structura reală a poporului estonian, nu prin sovietele raionale, ministere etc., ci prin structura „de la om la om”, pentru că aveau un ideal naţional şi puteau vorbi într-un limbaj eufemistic, adică vorbeau liber în prezenţa securiştilor şi a neestonienilor, transmiţând un mesaj exact, pe care să-l înţeleagă doar estonienii, pentru toţi ceilalţi aceasta fiind doar o informaţie neutră. La nivel de popor s-a luat decizia ca să nu fie familie estoniană cu mai puţin de 5 copii, dacă părinţii sînt sănătoşi, şi nu mai puţin de 3, dacă părinţii nu pot face copii, aceştia urmau să înfieze şi să crească copiii în tradiţia estoniană. A avut loc o epidemie de naşteri în Estonia, între 1970-78 naşterea a crescut de (mai mult…)
Comentarii recente