Şedinţa 6: Civilizaţiile (I)

Omenirea nu se împarte în ţări, popoare, limbi etc. Omenirea se împarte în civilizaţii. De ce nu se împarte altfel? Zic mai mult, civilizaţiile se împart în limbi, popoare etc. Legătura de rudenie dintre limbi nu e definitorie. Din aceeaşi civilizaţie pot face parte limbi de origini foarte diferite, iar limbi foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte opuse.

Civilizaţia este o omenire, este o alternativă la toate celelalte feluri de omenire. Civilizaţia este omenirea în integralitatea ei. Fiecare civilizaţie declară: eu sînt omenirea, toţi ceilalţi sînt insuficient de oameni, sînt degradaţi dacă nu fac parte din civilizaţia mea. Acesta e mesajul oricărei civilizaţii, fără excepţii. Pentru că civilizaţia răspunde la întrebarea: „Pentru ce există omul, pentru ce există omenirea?”. În funcţie de răspuns este şi civilizaţia. Deci, civilizaţia nu răspunde la întrebarea „Pentru ce există civilizaţia noastră?”, ci pune întrebarea la nivel global: pentru ce există omul, omenirea? Câte răspunsuri sînt la această întrebare, atâtea civilizaţii există. Mai mult decât atât, răspunsurile sînt reciproc incompatibile, adică civilizaţiile nu pot să se compatibilizeze decât prin asimilare sau distrugere. Contactul dintre civilizaţii poate fi doar la nivel de informare. Contactul neviolent nu are loc la nivelurile de spiritual, cultural, social, politic, economic, ci numai la nivel tehnologic (medicina, ştiinţa, parţial elemente tehnic). Niciodată nu contactează la nivel economic, deoarece au concepte de proprietate foarte diferite. Civilizaţiile dispar numai din 2 cauze:

Şedinţa 3: Romanizarea şi creştinarea dacilor (I)

Dacă studiem etnogeneza noastră – elementul fundamental pentru noi – vom găsi nişte momente inedite în raport cu alte popoare, în afară de unul singur. Istoria plămădirii poporului nostru are o paradigmă prezentă numai în Biblie, în Vechiul Testament. Formarea noastră este foarte asemănătoare cu formarea poporului evreu pe parcursul Vechiului Testament.

Dacia Romană, anul 106. În urma catastrofei statului dac, Traian instituie provincia romană Dacia, pe care a numit-o ulterior Dacia Felix – Dacia fericită. S-a investit enorm în construcţia reţelei de oraşe, în cea mai mare parte pe alte locuri decât oraşele şi cetăţile dacilor. Din toată lumea romană au fost aduşi colonişti.

Hotarul de nord al Daciei Romane începea pe râul Mureş şi continua spre nord, apoi cotea spre est. Observăm că partea ocupată a Daciei reprezintă cel mult a cincea parte din întreg teritoriul etnic românesc. Întrebarea fundamentală este

Şedinţa 3: Suveranitate. Identitate. Solidaritate.

Idealul naţional este transformat în realitate prin Ideea naţională. Ideea naţională cuprinde un set de metode(compatibile cu valorile naţionale), care permit în condiţiile generaţiilor în viaţă să realizeze şi să aplice valorile idealului naţional. Bunăoară, ideea naţională în sec.XIX era formarea statului unitar român. Aceasta deriva din idealul naţional şi securizarea valorilor lui. Ideea naţională trece la un alt nivel de operaţionalizare, care se numeşte Doctrina statalităţii. Doctrina statalităţii explică din ce cauză şi cu ce scop există statul dat, şi care sînt structurile prin care el va realiza, prin funcţionarea sa, valorile idealului naţional. Poporul care are aceste 3 componente, poate să-şi aplice Suveranitatea. Suveranitate înseamnă dreptul şi capacitatea de a decide privind propria entitate şi propria existenţă. Într-un popor independent, suveranitatea capătă expresia de statalitate. Statul este un instrument de realizare a voinţei poporului, iar aceasta porneşte de la idealul naţional, care se materializează în condiţiile generaţiilor existente printr-o idee naţională, şi acest stat funcţionează conform doctrinei statalităţii(schema 3.4.1). Raportând acest sistem la Republica Moldova: doctrina statalităţii nu poate exista, pentru că nu există o idee naţională, aceasta datorându-se

Şedinţa 3: De ce idealului naţional trebuie să fie supraexistenţial. Teoria sistemelor.

De ce valorile idealului naţional trebuie să fie supraexistenţiale?

Pentru început, vom defini noţiunea de sistem. Noţiunea de sistem, sau teoria sistemelor, este foarte simplu de înţeles şi de aplicat; totodată, această teorie nu se predă aproape nicăieri, decât la cursuri foarte speciale în instituţii foarte speciale. Aşadar:

1. Sistem este orice ce are existenţă. Dacă ceva nu este sistem, înseamnă că nu există. Sistemul îl putem analiza printr-un singur lucru: Care este rostul sistemului(obiectului, fenomenului etc.)?
2. Sistemul poate fi definit, doar prin cunoaşterea rostului său, a destinaţiei sale.
3. Orice sistem există doar în mediul său.
4. Rostul oricărui sistem se află în mediul lui, adică în afara lui, niciodată în el însuşi.

Fie cercul roşu – sistemul dat, cercul verde reprezintă mediul în care există acesta, iar pătratul albastru fie totalitatea sistemelor existente. Prin X notăm rostul existenţei sistemului: acesta nu se poate afla decât în cercul verde, adică în mediul sistemului dat, altfel, sistemul îşi pierde rostul existenţei. De exemplu: un păhar; mediul păharului este reprezentat de mâna care-l ţine şi lichidul care se află în el, atât; camera în care se află acesta nu mai face parte din mediul său, ci din „pătratul albastru”. Rostul existenţei păharului se află în lichid, deci în mediul său. Rostul unui pix este în hârtia pe care lasă urme.  Rostul automobilului este în drum, nu în roţile sale, nu în şoferul său; un automobil care stă în vitrină şi nu este cumpărat de nimeni, există fără rost, deoarece el a fost creat pentru a merge pe drum. Aşadar, rostul oricărui sistem se află în mediul lui; nicidecum în exteriorul mediului sau în sine însuşi. Au loc două evenimente centrale în viaţa unui om: naşterea şi moartea. (NB: ambele, atât naşterea, cât şi moartea

Şedinţa 3: Despre împărtăşirea sinceră şi continuitatea idealului naţional

–          Aţi auzit de aşa persoană Ivan Bodiul? Această persoană a făcut foarte mult pentru deznaţionalizarea noastră, foarte mult şi foarte eficient. El chiar considera că face bine…şi era moldovean, în acte părinţii lui vorbeau „moldoveneşte”, era din Transnistria ucraineană. Înţelegea româna foarte bine, numai că nu o vorbea. Pentru el, limba nu era o valoare naţională. El considera că cultura: dansurile, cântecele etc. fac parte din idealul naţional, că o economie bună face parte din idealul naţional, dar limba pentru el nu era o valoare naţională.

–          E o idee foarte răspândită şi în prezent printre „conaţionalii” noştri…

–          Da, foarte răspândită, şi nu doar aici, dar şi în România, din păcate.

–          Dar dacă luăm ca exemplu alte ţări, în care limba predominantă este engleza? Şi există poporul fără limbă ca atare.

–          Corect: evreii, armenii ş.a. Dar noi vorbim despre valori care sînt importante pentru noi, românii.

Şedinţa 2: Cerinţele faţă de idealul naţional

Idealul naţional este format dintr-un set de valori, valori de nivel maxim spiritual. Aceste valori trebuie să satisfacă cel puţin 7 cerinţe. Acestea sînt, în ordinea însemnătăţii lor:

1. Trăsătura esenţială a unei valori care pretinde a face parte din idealul naţional este ca această valoare să fie supraexistenţială, adică să fie mai importantă decât existenţa naţiunii al cărei ideal îl reprezintă. Respectiv ea este mai importantă decât existenţa fiecărui om din această comunitate.
2. Aceste valori trebuie să fie transgeneraţionale, adică să aibă valoare pentru mai multe generaţii, să fie întemeiate istoric, să aibă o continuitate multiseculară.
3. Valorile idealului naţional trebuie