Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Şedinţa 6: Civilizaţiile (II)

…A rămas civilizaţia ortodoxă. Prin ce se deosebeşte de celelalte?

Tot ce spune civilizaţia ortodoxă, în mod paradoxal, nu rezultă sub nici o formă din logica omenească. Ba mai mult, se declară ostentativ că e în opoziţie cu logica omenească, cu bunul simţ cotidian. Pe de altă parte această opoziţie faţă de logica omenească vine din revelaţia dumnezeiască. Dumnezeu a spus adevărul. Dumnezeu este Adevărul cel răstignit şi înviat. Acest Adevăr, primit din afara logicii omeneşti, într-un mod uimitor descrie cu multă exactitate existenţa omului şi a omenirii, cu multă exactitate descrie evoluţiile viitoare ale omului. Adică, cu circa 800-1500 ani până la naşterea lui Hristos, toate elementele vieţii lui au fost prezise. Aceste elemente nu decurg nicidecum din logică, din factologie, dar ele s-au împlinit în persoana lui Iisus Hristos. Mai mult decât atât, deja prin Hristos şi prin discipolii lui s-au descris toate etapele omenirii până la momentul final, şi aceste etape într-adevăr se împlinesc. Toate conceptele ortodoxe nu derivă din logica omenească, nu au legătură cu modul de gândire omenesc. Cu toate acestea, toate profeţiile sale s-au împlinit. Cum se spune, ortodoxia e unica religie revelată, destăinuită, spusă omului din exterior de către Creator. Altfel spus, ortodocşii, spre deosebire de celelalte civilizaţii, sînt inasimilabili în esenţă. Conceptul de martir a apărut în ortodoxie. Cuvântul „martir” vine de la grecescul „martiros”, adică

Şedinţa 3: De ce idealului naţional trebuie să fie supraexistenţial. Teoria sistemelor.

De ce valorile idealului naţional trebuie să fie supraexistenţiale?

Pentru început, vom defini noţiunea de sistem. Noţiunea de sistem, sau teoria sistemelor, este foarte simplu de înţeles şi de aplicat; totodată, această teorie nu se predă aproape nicăieri, decât la cursuri foarte speciale în instituţii foarte speciale. Aşadar:

1. Sistem este orice ce are existenţă. Dacă ceva nu este sistem, înseamnă că nu există. Sistemul îl putem analiza printr-un singur lucru: Care este rostul sistemului(obiectului, fenomenului etc.)?
2. Sistemul poate fi definit, doar prin cunoaşterea rostului său, a destinaţiei sale.
3. Orice sistem există doar în mediul său.
4. Rostul oricărui sistem se află în mediul lui, adică în afara lui, niciodată în el însuşi.

Fie cercul roşu – sistemul dat, cercul verde reprezintă mediul în care există acesta, iar pătratul albastru fie totalitatea sistemelor existente. Prin X notăm rostul existenţei sistemului: acesta nu se poate afla decât în cercul verde, adică în mediul sistemului dat, altfel, sistemul îşi pierde rostul existenţei. De exemplu: un păhar; mediul păharului este reprezentat de mâna care-l ţine şi lichidul care se află în el, atât; camera în care se află acesta nu mai face parte din mediul său, ci din „pătratul albastru”. Rostul existenţei păharului se află în lichid, deci în mediul său. Rostul unui pix este în hârtia pe care lasă urme.  Rostul automobilului este în drum, nu în roţile sale, nu în şoferul său; un automobil care stă în vitrină şi nu este cumpărat de nimeni, există fără rost, deoarece el a fost creat pentru a merge pe drum. Aşadar, rostul oricărui sistem se află în mediul lui; nicidecum în exteriorul mediului sau în sine însuşi. Au loc două evenimente centrale în viaţa unui om: naşterea şi moartea. (NB: ambele, atât naşterea, cât şi moartea