Şedinţa 14: Ce înseamnă un popor, o civilizaţie conştientă de sine?

Ca o civilizaţie să se consolideze, ca să poată să dea un răspuns la sfidările din partea Apusului, consolidarea se produce la un nivel spiritual, apoi umează celelate în jos. Nu vom putea formula în nici o civilizaţie, în special în civilizaţia noastră un răspuns, dacă nu va fi consolidată la nivel spiritual. Consolidarea porneşte nu numai în sensul de a declara că crezi, credinţa adevărată se vede prin faptele pe care omul le face.

De ce s-a început plecarea noastră din Biserică? Normal că omul nu poate să spună că eu am crezut şi m-am dus la biserică şi gata, m-am făcut creştin. Credinţa nu este un act pur volitiv, este un act revelat, divino-uman. Credinţa nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu, doar că Dumnezeu răspunde fiecărui om care Îl caută, Îl caută sincer. Dumnezeu nu este managerul afacerilor pe pămînt, Dumnezeu nu ne asigură nouă profitul sau supraprofitul, sau nivel decent de viaţă. Dumnezeu ne dăruieşte nouă un singur lucru: ”viaţa veşnică în Rai”. Dumnezeu spune: “căutaţi Împărăţia Cerurior şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” , adică dacă vrei să-ţi fie bine pe pămînt, cît ţi-a hărăzit Dumnezeu pe pămînt, nu căuta să-ţi faci aici bine, caută-L pe Dumnezeu, urmează-L pe Dumnezeu şi atunci celelalte aici se vor aranja bine pentru tine. Iar cei care nu au această credinţă pleacă din Biserică. Ştefan cel Mare şi Sfînt nu a făcut ceea ce a făcut ca să asigure bunăstarea ţării lui, nicidecum. În primul rînd el se gîndea (ştim aceasta din cronicarii străini) la apărarea credinţei, a aşezămintelor strămoşeşti, care erau Biserica, mănăstirile, cum să păstreze credinţa poporului încredinţat lui prin Pronia dumnezeiască. Ştefan cel Mare avea motivaţia aceasta esenţială şi din această motivaţie a derivat ceea ce a făcut el, care apăra în primul rînd credinţa meleagului strămoşesc, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Unii spun că istoria se dezvoltă din întîmplare în întîmplare, aceasta este baza istoriei, alţii spun ”nu”, istoria se dezvoltă după legităţi, legităţi sociale, economice, alţii spun ”nu”, istoria se dezvoltă după un plan, planul este ori al lui Dumnezeu, ori al unui grup conspirologic, conspirativ, al unui complot şi sînt trei viziuni asupra istoriei, aşa spun liberalii şi comuniştii, aşa spun tot soiul de oameni fără gîndire logică, nu pot găsi nici o legitate, aşa spun tot soiul de ezoterici, liberi-gînditori.

Acestea sînt adevărate şi neadevărate. Dar, de fapt, istoria toată se dezvoltă după cu totul altă logică, avînd la bază dragostea lui Dumnezeu care se formulează în felul următor, în fraza următoare: ”Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. Adică, scopul lui Dumnezeu este să maximizeze numărul de oameni care nimeresc în Rai. Scopul diavolului este să maximizeze numărul de oameni care nimeresc în iad, funcţii strict de optimizare, şi numai omul şi toate agregatele umane pînă la civilizaţii aleg aceste oferte ale situaţiilor create în jur.

Toate aceste oferte nu sînt numai din partea diavolului. Fiecare ofertă din partea diavolului are o contraofertă din partea lui Dumnezeu şi omul, orice agregat uman alege. Pronia lui Dumnezeu constă în a crea condiţii pentru fiecare ofertă diavolească şi să creeze contracondiţii, contraofertă ca omul tot timpul să fie asigurat de soluţia Raiului. Altă treabă e că oamenii resping contraoferta şi Dumnezeu îi crează omului tot timpul din nou, pînă în momentul morţii îi creează Dumnezeu aceste situaţii, în afara acelor oameni care în mod sincer s-au dezis de Dumnezeu. Cu aceia Dumnezeu nu are nimic, îi lasă cum spune Sf. Apostol Pavel ”în pofta lor”, în viciul lor îi lasă şi ei de acum singuri se omoară în viciul lor.

Chiar dacă nu există o contraofertă vizibilă a lui Dumnezeu la oferta diavolului refuzarea însăşi a ofertei diavolului este o contraofertă. Deşi Pronia este mai vastă decît simplul refuz şi istoria toată se desfăşoară în conformitate cu Pronia, care înseamnă în traducere din greacă grija, gîndul, cugetul lui Dumnezeu pentru mîntuirea omului şi a oamenilor, aceasta este Pronia. Unii spun „Providenţa lui Dumnezeu” ceea ce este un termen prea catolic şi prea erodat. Folosim termenul grecesc de Pronie sau, explicativ, cugetul Lui Dumnezeu privind sau despre, sau la mîntuirea omului şi a oamenilor.

Aceasta este reala legitate prin care trece întreaga istorie a omenirii, în special istoria civilizaţiei ortodoxe. Şi atunci cînd te uiţi prin prisma Proniei la ceea ce se întîmplă în istoria noastră aveţi să vedeţi că fiecare caz din istoria noastră, inclusiv a românilor (căci sîntem un popor ortodox sau cel puţin eram), a avut componenta sa pozitivă şi în 1812, şi în 1918, şi în 1940 şi 1941, 1944. toate prin prisma aceasta (şi nu numai la istoria românilor, dar şi la istoria întregii civilizaţii ortodoxe). Fiecare moment pe care noi îl privim ca tragic tot timpul comporta în sine şi un moment de lărgire a posibilităţilor noastre de mîntuire. Dacă noi măsurăm totul cu binele lumesc, atuncea ne deznădăjduim, ”vai ce tragică este istoria noastră”, nu ”vai ce fericită este istoria noastră” că pînă acuma noi mai existăm, adică pentru cîte am făcut noi, trebuia să fim şterşi de pe faţa pămîntului.

Tot de aici derivă şi altă legitate. Dumnezeu ne dă nouă ani de viaţă, zile, resurse de sănătate nu ca să cîştigăm salarii, să ne facem carieră, dar pentru ca să agonism Duhul Sfînt, adică să ne mîntuim. Şi dacă noi acest timp îl folosim altfel, ne limităm posibilitatea noastră, şansele la mîntuire. De aici şi rezultă că Dumnezeu dă resurse unui popor dacă acela caută mîntuirea. Dumnezeu ne-a dat nouă acest teritoriu de la Bug şi pînă la Tisa, de la Sudul Dunării pînă la Carpaţii de Nord, ca noi să-l folosim pentru mîntuire. Şi atunci cînd am renunţat la mîntuire a început să se restrîngă acesta. ”V-am dat pămînt ca să vă mîntuiţi, dar voi la ce îl folosiţi?” Şi atunci Dumnezeu ne ia pămîntul, după cum Dumnezeu o să ne ia şi Moldova aceasta şi o să dea la alţii, pentru că sîntem nevrednici de ceea ce avem şi noi nu conştientizăm lucrul acesta. Căutăm fără Dumnezeu să rezolvăm problemele noastre aici, uitînd de legitatea care se răsfrînge asupra întregii omeniri: nu poţi să-ţi rezolvi problemele împotriva lui Dumnezeu.

Alţii vor spune: uitaţi-vă la civilizaţia europeană, ea creşte, se dezvoltă, se lărgeşte, fie ea oricît de rea, dar totuşi e de succes. Civilizaţia europeană este îngăduită de Dumnezeu pe acest pămînt anume ca să ne facă pe noi să conştientizăm grozăvia ei şi importanţa pentru noi a mîntuirii. Civilizaţia occidentală este bazată pe cultul banului, în Biblie îi spune ”mamona”, cultul mamonei, este îngăduită ca să ne arate nouă toată aceastră grozăvie, mizerie care vine de acolo ca noi să ne întărim în ale noastre. Dacă noi decidem să ne întărim în ale noastre vine şi ajutorul, după cum a venit ajutorul şi la Ştefan cel Mare, şi la Dimitrie Donskoi. Iar Stalin, Lenin a fost dat nouă ca pedeapsă pentru ceea ce se întîmpla în Rusia pînă atunci, doar Rusia căzuse foarte adînc de la Biserica pînă în 1917.

Atunci cînd este o legitate duhovnicească, cînd într-o mare de nedreptate, de necurăţie se ridică unul şi spune „aceasta este o mare de necurăţie”, atunci Dumnezeu îi dă putere acestuia, la mulţi se deschid atunci minţile şi văd că este necurăţie, trebuie să scăpăm de aceasta şi Dumnezeu îl ajută pe acesta. În istorie au fost o mulţime de cazuri cînd rămîneau în dreapta credinţă o mînă de oameni şi mîna aceasta de oameni spunea ”nu acceptăm ce spune majoritatea”. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea ”Să fiu eu unul singur pe pămînt, dar eu am să fiu ortodox şi nu ca voi, ca toată lumea”. Şi Dumnezeu i-a dat dreptate lui, căci cu dînsul, cu poziţia lui s-au unit o mulţime de episcopi care anterior pînă la el s-au sfiit să spună împăratului „Nu!”. El, un sigur călugăr, a spus că ”nu primesc prostiile, minciunile împăratului”.

Aşa şi aici consolidarea civilizaţiei ortodoxe, care începe strict la nivel spiritual, poate începe cînd se respectă următoarele puncte:

1. Modul de viaţă în conformitate cu Adevărul. Duşmanul de moarte al minciunii este adevărul şi adevărul nu este pluralist, nu este tolerant. Adevărul, prin definiţie, prin faptul că este adevăr, el este unic şi prin aceasta este intolerant, pentru că orce ce este deviere de la adevăr este minciună. Adevărul este dictatorial, autoritar. Adevărul nu admite pluralism, nu admite toleranţă, dacă cineva spune toleranţă în privinţa adevărului, respectă te rog şi punctul de vedere al colegului tău. Eu respect colegul dar nu punctul lui de vedere. Dacă punctul de vedere nu corespunde adevărului, dacă eu vreau să fiu prieten cu colegul meu, eu am să-i spun ”frate, greşeşti, te afli în minciună” şi atunci îi voi fi de mai mare folos decît să-i spun: respect minciuna ta, trăieşte mai departe cu minciuna ta şi du-te dracului – în sensul direct. Modul de viaţă decurge din Adevăr, iar Adevărul este ”Calea, Adevărul şi Viaţa” care este Iisus Hristos, dar nu este suficient, este foarte mult aceasta, este enorm de mult, dar nu este suficient, este condiţia necesară.

2. Mărturisirea Adevărului, afirmarea lui publică, adică adevărul nu se ascunde, ci se ridică sus. Ca să poţi vorbi despre Adevăr trebuie să fii conştient de El. Modul de viaţă nu înseamnă că am citit Sfinţii Părinţi, că am citit critica democraţiei şi a capitalismului şi iată sînt mai deştept decît colegii mei şi o să-i învăţ minte pe dînşii. Acesta nu este un mod de viaţă, aceasta se numeşte propagandă, iar modul de viaţă este comportamentul personal, un mod de viaţă – în cazul nostru – ortodox (dar alt caz pentru noi nici nu se întrezăreşte şi e imposibil să fie), că istoria noastră de 2000 de ani confirmă acest adevăr.

A trăi în Adevăr înseamnă a trăi creştineşte, în conformitate cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, nu aşa cum ne învaţă unii preoţi căldicei de pe amvon despre toleranţă, ca să ne iubim unii pe alţii, să iubim păcatele fratelui nostru, dar nu pe fratele nostru, iată, trebuie să dăm dovadă de dragoste faţă de adventişti şi homosexuali, să iasă şi ei în Piaţa Marii Adunări Naţionale, că sînt şi ei oameni şi cetăţeni ai noştri şi să dăm dovadă de respect faţă de acţiunea lor, etc.

Un popor care nu este în stare să mărturisească valorile sale, un popor care nu este în stare să mărturisească pe strămoşii săi, cărora le datorează existenţa, nu este un popor, dar este un deşeu al istoriei care este creat să fie scuipat de ceilalţi. Moldova este un popor fără verticalitate, poate fi numai dispreţuit. În ultimii 19 ani moldovenii nu au făcut nici un act de demnitate naţională (în afară de războiul de la Nistru) religioasă, culturală.

Găgăuzii pînă astăzi neîncetat dau dovadă de demnitate, dar sînt împotriva noastră, ei nu au ochi să ne vadă, dar ei ştiu să fie demni cu nimicul care e în spatele lor şi noi care avem nu că un munte, dar sute de munţi, avem Himalaii în urma noastră, ne comportăm ca ultima bîdlă. Aceasta arată că noi sîntem un popor în dispariţie, în stingere, anume din cauza că nu sîntem consolidaţi aici, atîta timp cît bisericile vor avea în ele preoţi nedemni, atîta timp cît ele vor fi goale, atîta timp noi nu avem demnitate, noi nu avem cu ce să fim demni.

Atîta timp cît în biserici sînt răbdaţi preoţi nevrednici care strică credinţa, atît timp cît bisericile sînt goale, atît timp cînt creştinul nu poate face diferenţă între Biserică corectă şi incorectă, atîta timp noi nu avem şansa să supravieţuim aici, pentru că numai atunci cînd eşti în Biserică, numai atunci cînd trăieşti cu mintea lui Hristos şi nu cu mintea ta, numai atunci cînd eşti în căutarea Împărăţiei Cerurilor, numai atunci Dumnezeu te ajută şi în problemele tale pămînteşti. Aceasta este cheia „succesului”. Dacă eşti cu Adevărul, atunci nimic nu poate să te împiedice, dar dacă nu eşti cu adevărul, atunci orice informaţie care vine de la TV, te scoate din echilibru şi începi să te duci şi în altă parte. Adică trebuie să ai linia ta şi tot timpul trebuie să te întăreşti şi această linie tot timpul este metafizică, este anume la nivel spiritual, acolo unde sînt ultimele sensuri.

Cînd omul se obişnuieşte în cotidianul său să gîndească în termeni de „ultimele sensuri”, atunci acest om devine imun la toate porcăriile din jur, acest om încetează să ea decizii dictate de moment şi acest om ia tot timpul decizii în linia strategică. Nu poţi alcătui o societate, un popor, o reţea, o organizaţie fără oameni de o anumită calitate, pentru că tot timpul se va găsi un om slab sau un om înşelat, gen Iuda, care nu era deloc slab, dar care nu a putut deosebi din cauza păcatelor sale, nu a putut deosebi realitatea Mîntuitorului, sensul real al Întrupării lui Dumnezeu şi s-a gîndit numai la cele pămînteşti, să facă revoluţie antiromană. Atunci cînd vom fi în stare să vedem în urma, în spatele unei demagogii patriotarde o manipulare, o minciună atunci putem spune că sîntem pe calea reconstituirii noastre ca popor. A fi român este o muncă, a fi român este un blestem, a fi român este o fericire, în situaţia în care prin român înţelegi ”creştin ortodox”. Dacă pentru a fi român înseamnă pur şi simplu a vorbi româneşte, să strige unire cu ţara şi libertate şi altele, aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin a fi român.

Explore posts in the same categories: Ideal naţional