Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Mai este un fenomen foarte ciudat în istoria noastră. Dacia romană ocupa ca teritoriu abia 1/5 din întreg teritoriu dacic. Limba dacilor făcea parte dintr-un alt grup de limbi decât limba latină a cuceritorilor romani. Limba dacică era rudă cu limba letonilor, lituanenilor, slavilor. Cu toate acestea poporul român a valorificat practic teritoriul întregii Dacii. Aici apare întrebarea: care e mecanismul romanizării întregului spaţiu dacic?
Noi ştim că Imperiul roman a căzut ca urmare a marii migraţii a popoarelor, dintre care 90% veneau din est şi 10% din nord – popoarele germanice. Majoritatea migranţilor au trecut peste teritoriul poporului nostru, precum şi peste alte popoare. Însă, dintre toate, numai poporul nostru a rămas statornic, neavând statalitate, armată, cetăţi. Aceste popoare migratoare au trecut peste noi, peste vecinii noştri. Noi am rămas, ceilalţi au dispărut. De ce noi am rămas?
Veţi vedea că pentru toate aceste întrebări este permanent acelaşi răspuns, unicul, care se reduce la cele 4 coordonate: credinţă, memorie istorică, limbă, statornicie. În toate cazurile din istoria noastră când s-a încercat devierea de la măcar unul din aceste componente, s-a produs un eşec total, care s-a vădit nu în acel momentul, ci în decurs a câteva generaţii. Din cauza unor asemenea decizii, şi anume devierea în special de la componenta credinţei, noi astăzi nu mai avem români în câmpia Tisei, la izvoarele Nistrului, la izvoarele Prutului. Aceste zone au fost exclusiv populate din români. Până în ziua de astăzi în aceste zone s-au păstrat toponime, cuvinte, obiceiuri româneşti.
Populaţia Daciei era formată din mai multe popoare. Noi nu ştim cum se numeau ei între ei. Mai mult decât atât, ceea ce numeau străinii geţi, cuprindea populaţia dintre Carpaţi şi Marea Neagră, iar ceea ce numeau străinii daci, reprezenta populaţia ce locuia în interiorul curburii carpatice, spre nord-vest. Nu ştim dacă era acelaşi popor, însă era foarte înrudit şi mai mulţi istorici arată că geţii şi dacii vorbeau aceeaşi limbă. Pe atunci etnicitatea nu era o axă a identităţii, după cum este acum de câteva secole. În afară de Europa, etnicitatea nici până astăzi nu este valoarea supremă a unei identităţi. Pe parcursul întregii istorii, în afară de ultimele două-trei secole, etnicitatea nu a constituit niciodată criteriul suprem de identitate personală, şi nici colectivă. Criteriul suprem era cel politic. În lumea păgână criteriul politic coincide cu criteriul religios. Geto-dacii au constituit o comunitate politică, au avut acelaşi panteon de zei. Religia dacilor era destul de specifică în raport cu popoarele înconjurătoare. Ei practicau sacrificii umane. Moartea era prilej de veselie şi nu de tristeţe, pentru că prin moarte dacul se alătura strămoşilor săi. La daci, sistemul politic era contopit cu sistemul religios la nivel instituţional. Sistemul religios al dacilor nu putea exista în afara sistemului politic. A fost nevoie de două generaţii de stăpânire romană ca să-i distrugă pe daci.
Este foarte interesantă strategia lui Traian aplicată faţă de daci, o strategie care nu a fost aplicată cu asemenea intensitate faţă de nimeni şi niciodată în întreaga istorie a Imperiului Roman. Această politică a constat în exterminarea, în frângerea totală a oricărei capacităţi de autoorganizare a dacilor. Acest fapt arată cu câtă prudenţă îi tratau romanii pe daci, câtă importanţă politică, geopolitică şi culturală dădeau romanii poporului Daciei. S-au folosit trei metode de exterminare:
1. Prima dintre acestea a fost exterminarea militară. Romanii au mers pe linia militară până a distruge orice bărbat înarmat, orice prezenţă a armelor pe întreg teritoriul dacic.
2. Romanii au distrus toate sanctuarele dacilor, tot ce era legat de religia dacilor. Zeii dacilor nu au fost încorporaţi în panteonul zeilor romani, ei au fost distruşi. Din această cauză noi nici nu cunoaştem astăzi ce zei au avut dacii.
3. A treia metodă au constituit-o deportările în dublu sens. Localnicii erau pulverizaţi în Imperiu, iar cei din Imperiu aduşi masiv în Dacia. Aceste deportări au fost doar pe teritoriul Provinciei Dacia.
Doar pe acest teritoriu, într-un timp foarte scurt, au fost aplicate simultan aceste trei metode. În jurul teritoriului Daciei a fost construită o fîşie a păcii, care era total depopulată. Aceasta avea lungimea de la 50 la 200 km. Fapt care arată politica diferenţiată faţă de daci.

Explore posts in the same categories: Etnogeneză, Ideal naţional, Istorie

Etichete: credinta, daci, Dacia Romana, deportari, exterminare, geti, geto-daci, Ideal naţional, Istorie, limba, Nistru, romanizare, Românism, Tisa, Traian

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.