Şedinţa 9: Cronologia evenimentelor-cheie din spaţiul dacic

Populaţia Europei meridionale pană la venirea indo-europenilor. Prin indo-european se înţelege clasificarea unor popoare care vorbesc limbi asemănătoare între ele sub aspect structural. Din această familie fac parte grupurile de limbi slave, germanice, romanice, iraniene, hindi. Se spune că aceste popoare au venit din zona Altaiului. Până la venirea indo-europenilor pe acest teritoriu şi pe jumătate din Europa de sud, plus regiunea munţilor Caucaz, Siria, Turcia, Insulele Mării Mediteranene, locuia un alt grup de popoare, rămăşiţele cărora sînt astăzi bascii şi popoarele nord-caucaziene. În limba romană, de asemenea, s-au păstrat nişte reminiscenţe ale acelui popor pe care l-au cucerit indo-europenii din care s-au format tracii, apoi dacii. De exemplu cuvintele: gata, a tămădui, mămăliga. De la ei se trag şi ornamentele populare in broderie, lemnărit. Aceste ornamente iniţial erau litere din alfabet.
Deportările în cadrul Imperiului Roman. Există numeroase date care atestă faptul că de pe teritoriul dacilor au avut loc deportări. Importările de populaţie în aceste teritorii, de asemenea, sînt atestate atat arheologic, cât şi documentar. In perioada lui Traian, intre 106-117, au avut loc două mari importări: prima de circa 200.000 de oameni, a doua de 100.000. Plus incă una pe timpul lui Aurelian, de 100.000 de persoane. Se presupune că numărul celor deportaţi din Dacia a fost de circa 800.000.
Interesantă este geografia acestor importări in teritoriul dacic. Majoritatea celor importaţi erau din Asia mică şi Levant (ţările din partea de răsărit a Mării Mediteranene: Palestina, Antiohia, Capadocia, Bitinia, Macedonia, Corint, Tracia). Erau două categorii de importaţi: prima categorie o constituiau cei cărora li se promiteau condiţii de trai (pămanturi intinse, scutiri fiscale colosale, statul ii ajuta să construiască casă şi le oferea ordine socială); din a doua categorie făceau parte cei pedepsiţi pentru incălcarea anumitor legi – criminalii (majoritatea criminalilor o constituiau creştinii, deportarea fiind una din formele de prigoană impotriva lor).

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?