Şedinţa 14: Veacul gotic şi cel hunic din istoria românilor: începuturile românităţii

Marea migraţie a popoarelor înseamnă strămutarea de la răsărit de Volga spre Apus a unor popoare neindo-europene, care în mare parte erau de neam turcic. Tehnologia care s-a folosit la marea migraţie a popoarelor nu presupune atacuri neaşteptate, ci era o infiltrare, uneori soldată cu războaie obişnuite. Toţi invadatorii cunoşteau foarte bine teritoriile pe care vor să şi le anexeze, iar cei de pe teritoriile anexate cunoşteau foarte bine popoarele ce urmau să vină. Ei convieţuiau mai mult de 50 sau chiar 200 de ani prin intermediul relaţiilor comerciale, militare. Războaiele de cotropire erau planificate. Astfel, prima invazie se consideră cea a hunilor. Toate popoarele au trecut peste noi. Unica posibilitate de trecere pe peninsula europeană era doar pe la noi, prin ţinutul cuprins între gurile Dunării-ţărmul Mării Negre-gurile Nistrului-Nistrul pînă la vadul unde acum e situat oraşul Tighina-apoi linia dintre acest vad şi satul Văleni de pe Prut-rîul Prut pînă la vărsarea în Dunăre-Dunărea pînă la vărsarea ei în mare.

Ca popor, am trecut prin următoarele perioade („veacuri”):

1. Gotic (vizigotic) şi carpic;
2. Hunic
3. Ostrogotic
4. Gepidic
5. Avar
6. Slav
7. Unguresc
8. Peceneg
9. Cumanic
10. Tătaro-mongol
11. Românesc
12. Turcesc
13. Ruso-austriac
14. Francez
15. sovietic
16. şi acum, american

Şedinţa 12: Marea migraţie a popoarelor

Ca români, facem parte din familia limbilor indo-europene, grupul romanic, limba română. În Europa cîndva locuia un neam mare de preindo-europeni (dintre care au rămas vestigiile: gruzini, basci, ceceni), peste care au venit indo-europenii. Aceştia erau sălbatici, extrem de cruzi şi practicau religii care aveau nevoie de sacrificii umane, pe cînd localnicii erau foarte blînzi. De la ei au rămas doar urme arheologice, cîteva cuvinte în limba etruscă şi 2 alfabete. Literele din aceste alfabete se regăsesc aproape în întregime în ornamentele populare româneşti, care se brodează pe haine şi se cioplesc pe lemn. Limba română păstrează cîteva cuvinte de la indo-europeani (cuv. mămăliga, gata, a tămădui).

Ultimii din valul indo-europenilor au fost sarmaţii, roxolanii, iaşii şi iazîgii, care au creat mari probleme pentru daci.

Prin Marea migraţie a popoarelor se are în vedere

Şedinţa 11: Bazele sistemului democratic

În societatea democratică, în care soarta ne-a plasat şi pe noi, formarea puterii politice se produce după nişte proceduri foarte riguros organizate, nerespectarea cărora conduce la nerecunoaşterea legitimităţii puterii formate. Conceptul de bază al democraţiei este electoratul. Electoratul într-o ţară democratică are dreptul la informare, dreptul la libertatea opiniei, libertatea expresiei, are dreptul la vot secret, universal, direct etc. Acestui electorat i se face oferta politică de minimum două partide. Aceste partide fac oferte diferitor segmente ale electoratului, iar electoratul în funcţie de entuziasm, grad de formare etc. votează şi alege organul legiuitor (Parlamentul). Organul legiuitor generează executivul. Guvernul execută legile parlamentului care se referă la electorat. Aici cercul se închide. Este esenţial ca votul să întrunească toate criteriile sale şi atunci această putere este legitimă şi are voie să funcţioneze.

Aici există încă un jucător fără de care omul nu poate să-şi realizeze dreptul la informaţie – mass-media. Întreţinerea unui organ de publicaţie nu este o afacere, este o filantropie, întrucât nu aduce profit, deci este nevoie de filantropi. De asemenea şi partidele sînt asigurate de „filantropi” (sponsori), care, de regulă

Şedinţa 10: Prigonirea creştinilor şi deportările în Dacia

Dacia şi poporul dac a fost tratat in mod deosebit faţă de celelalte popoare. Este unica provincie situată in nordul Dunării. Este unicul popor faţă de care s-au aplicat toate metodele de etnogid şi genocid. In mod deosebit a fost tratată şi credinţa dacilor. Dacii după cucerirea romană nu şi-au mai practicat religia folosind templele lor. Romanii au colaborat cu sarmaţii pentru a-i ţine in frau pe daci. Din 106 pană la părăsirea Daciei de către administraţia romană, se remarcă o duşmănie a dacilor faţă de romani transmisă din generaţie in generaţie. Se cunosc forme de rezistenţă culturală a dacilor in cadrul Imperiului Roman. In 235 la nordul spaţiului dacic incepe să apară un popor foarte războinic – goţii. Aceştia au luptat dur cu romanii, motiv pentru care ultimii au renunţat la provincia Dacia, care era una foarte bine organizată. Este un caz fără precedent in istoria Imperiului Roman, mai ales că in Dacia se aflau şi minele de aur.
Organizării administrative a Daciei romane i s-a acordat o mare atenţie. Aici au fost aduşi, in două randuri, oameni din Orientul Apropiat (Grecia, Turcia, Siria, Palestina, Iordania, Mesopotamia, mai puţin Egipt). Este de menţionat faptul că cele două deportări au coincis cu două perioade de prigoane impotriva creştinilor de către Traian. Fiindcă cei deportaţi erau in principal criminalii, iar creştinii pentru credinţa lor erau catalogaţi similar, se poate afirma că majoritatea acelor deportaţi in Dacia au fost creştini. In această perioadă o bună parte din creştini erau de origine

Şedinţa 9: Cronologia evenimentelor-cheie din spaţiul dacic

Populaţia Europei meridionale pană la venirea indo-europenilor. Prin indo-european se înţelege clasificarea unor popoare care vorbesc limbi asemănătoare între ele sub aspect structural. Din această familie fac parte grupurile de limbi slave, germanice, romanice, iraniene, hindi. Se spune că aceste popoare au venit din zona Altaiului. Până la venirea indo-europenilor pe acest teritoriu şi pe jumătate din Europa de sud, plus regiunea munţilor Caucaz, Siria, Turcia, Insulele Mării Mediteranene, locuia un alt grup de popoare, rămăşiţele cărora sînt astăzi bascii şi popoarele nord-caucaziene. În limba romană, de asemenea, s-au păstrat nişte reminiscenţe ale acelui popor pe care l-au cucerit indo-europenii din care s-au format tracii, apoi dacii. De exemplu cuvintele: gata, a tămădui, mămăliga. De la ei se trag şi ornamentele populare in broderie, lemnărit. Aceste ornamente iniţial erau litere din alfabet.
Deportările în cadrul Imperiului Roman. Există numeroase date care atestă faptul că de pe teritoriul dacilor au avut loc deportări. Importările de populaţie în aceste teritorii, de asemenea, sînt atestate atat arheologic, cât şi documentar. In perioada lui Traian, intre 106-117, au avut loc două mari importări: prima de circa 200.000 de oameni, a doua de 100.000. Plus incă una pe timpul lui Aurelian, de 100.000 de persoane. Se presupune că numărul celor deportaţi din Dacia a fost de circa 800.000.
Interesantă este geografia acestor importări in teritoriul dacic. Majoritatea celor importaţi erau din Asia mică şi Levant (ţările din partea de răsărit a Mării Mediteranene: Palestina, Antiohia, Capadocia, Bitinia, Macedonia, Corint, Tracia). Erau două categorii de importaţi: prima categorie o constituiau cei cărora li se promiteau condiţii de trai (pămanturi intinse, scutiri fiscale colosale, statul ii ajuta să construiască casă şi le oferea ordine socială); din a doua categorie făceau parte cei pedepsiţi pentru incălcarea anumitor legi – criminalii (majoritatea criminalilor o constituiau creştinii, deportarea fiind una din formele de prigoană impotriva lor).

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Şedinţa 8: Război informaţional

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune duşmănoasă, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine. Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar. Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui. Este interzisă discuţia pe această temă şi porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile. Le spui tot soiul de prostii despre aceste valori şi ei le cred, sau lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii. Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt. Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă. Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi. Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât. Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci

Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Şedinţa 6: Civilizaţiile (I)

Omenirea nu se împarte în ţări, popoare, limbi etc. Omenirea se împarte în civilizaţii. De ce nu se împarte altfel? Zic mai mult, civilizaţiile se împart în limbi, popoare etc. Legătura de rudenie dintre limbi nu e definitorie. Din aceeaşi civilizaţie pot face parte limbi de origini foarte diferite, iar limbi foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte opuse.

Civilizaţia este o omenire, este o alternativă la toate celelalte feluri de omenire. Civilizaţia este omenirea în integralitatea ei. Fiecare civilizaţie declară: eu sînt omenirea, toţi ceilalţi sînt insuficient de oameni, sînt degradaţi dacă nu fac parte din civilizaţia mea. Acesta e mesajul oricărei civilizaţii, fără excepţii. Pentru că civilizaţia răspunde la întrebarea: „Pentru ce există omul, pentru ce există omenirea?”. În funcţie de răspuns este şi civilizaţia. Deci, civilizaţia nu răspunde la întrebarea „Pentru ce există civilizaţia noastră?”, ci pune întrebarea la nivel global: pentru ce există omul, omenirea? Câte răspunsuri sînt la această întrebare, atâtea civilizaţii există. Mai mult decât atât, răspunsurile sînt reciproc incompatibile, adică civilizaţiile nu pot să se compatibilizeze decât prin asimilare sau distrugere. Contactul dintre civilizaţii poate fi doar la nivel de informare. Contactul neviolent nu are loc la nivelurile de spiritual, cultural, social, politic, economic, ci numai la nivel tehnologic (medicina, ştiinţa, parţial elemente tehnic). Niciodată nu contactează la nivel economic, deoarece au concepte de proprietate foarte diferite. Civilizaţiile dispar numai din 2 cauze:

Şedinţa 5: Doctrina statalităţii. Situaţie actuală.

Rostul existenţei sistemului se află mereu în mediul său. Mediul este format din totalitatea oportunităţilor şi ameninţărilor pentru existenţa acestui sistem. În clipa în care scopul este încorporat în sistem, acesta se schimbă,  se transformă, nu mai este el însuşi. Atunci se produce una din două: ori sistemul degradează,  se distruge, încetează de  a mai fiinţa ca atare, ori se transformă astfel încât nu mai este ceea ce a fost, ci devine un cu totul alt sistem, altceva. E o legitate universală, ca urmare a acestei legităţi îşi au existenţă toate lucrurile. Din cauza acestei legităţi tu exişti. Dacă te-ai contopi cu rostul tău – ai înceta să exişti în legităţile acestei lumi. Dacă o ţară se extinde, cucereşte sau îşi întoarce teritoriile, nu înseamnă că îşi împlineşte rostul, pentru că nu o face de dragul cuceririlor, ci cu totul cu alt scop. Geopolitica este un lucru derivat de la rostul statului dat.

Orice popor, dacă e conştient de idealul său naţional, de unde decurge ideea naţională, din condiţiile sale existente, are nevoie de un instrument ca să realizeze ideea naţională. Acest instrument se numeşte stat (aproape în toate cazurile) sau aşezămîntul politic al poporului dat. Aşezămîntul politic nu este identic de la popor la popor, ci depinde de idealul naţional şi de ideea naţională, în special de condiţiile externe. Conştientizarea sensului, structurii propriei statalităţi se materializează în doctrina statalităţii. Doctrina este un document scris, tehnic, are elemente de valoare (axiologice), înglobează stabilirea idealului şi a ideei naţionale.  Doctrina statalităţii are 5 componente de bază:

Şedinţa 4: Valoarea limbii române (II)

Partea I

II. Coordonata istorico-semantică, adică evoluţia în timp a sensurilor. Limba noastră este o limbă romanică, anume romanică şi nu latină. Limba latină a existat sub două forme: clasică şi vulgară. Latină clasică seamănă foarte mult ca structură gramaticală cu limba slavonă, lituaniană, sanscrită; şi se aseamănă foarte puţin cu limbile romanice, cu greaca ş.a.m.d. În ceea ce ţine de lexic, adică însuşi sunul cuvintelor, româna este o limbă romanică. Toate limbile romanice(15 la număr) derivă din latina vulgară, şi nu din latina clasică. Latina vulgară se deosebeşte de latina clasică, are structuri gramaticale mai simple, mai puţine şi un lexic mai diferit; are multe intervenţii străine: celtice, greceşti, arameice ş.a. Cele 15 limbi romanice sunt:

1)      Franceza (cea mai depărtată de limba latină vulgară)

2)      Provensala

3)      Catalana

Şedinţa 4: Valoarea limbii române (I)

Am constatat la şedinţele precedente că limba română face parte din valorile noastre identitare. Adică nu poţi fi român, nerecunoscând limba română ca valoare. Altă treabă e dacă ştii s-o vorbeşti sau nu ştii; eu am cunoscut rusofoni pentru care limba română este o valoare, ei fiind de neam moldoveni, locuind în Transnistria(partea ucraineană, Bugo-Nistria), şi nevorbind limba noastră, dar ei ţin foarte mult la tot ce este legat de noi şi citesc cu mare interes în limba rusă toată istoria românilor, măcar cea la care au acces. În ce constă valoare limbii noastre? Pentru aceasta vom stabili două coordonate pentru conceptul de limbă română: coordonata socio-lingvistică şi cea istorico-semantică.

I.   Socio-lingvistica se ocupă de funcţiile sociale ale limbii. Când un tânăr se întâlneşte cu amicii la o halbă de bere, limba are o funcţie socială. Când acelaşi tânăr răspunde în faţa clasei tema de acasă, este o altă funcţie.

Şedinţa 3: Romanizarea şi creştinarea dacilor (I)

Dacă studiem etnogeneza noastră – elementul fundamental pentru noi – vom găsi nişte momente inedite în raport cu alte popoare, în afară de unul singur. Istoria plămădirii poporului nostru are o paradigmă prezentă numai în Biblie, în Vechiul Testament. Formarea noastră este foarte asemănătoare cu formarea poporului evreu pe parcursul Vechiului Testament.

Dacia Romană, anul 106. În urma catastrofei statului dac, Traian instituie provincia romană Dacia, pe care a numit-o ulterior Dacia Felix – Dacia fericită. S-a investit enorm în construcţia reţelei de oraşe, în cea mai mare parte pe alte locuri decât oraşele şi cetăţile dacilor. Din toată lumea romană au fost aduşi colonişti.

Hotarul de nord al Daciei Romane începea pe râul Mureş şi continua spre nord, apoi cotea spre est. Observăm că partea ocupată a Daciei reprezintă cel mult a cincea parte din întreg teritoriul etnic românesc. Întrebarea fundamentală este

Şedinţa 3: Naşterea copiilor şi sărăcia

Am intrat data trecută în polemică privind naşterea copiilor, spunea cineva că nu trebuie să generăm sărăcie prin naşterea mai multor copii. În prezent, majoritatea moldovenilor trăiesc mai bine decât trăiau în anii ’70. Estonienii, la fel, trăiesc mai bine decât atunci. La începutul anilor ’70 s-a făcut un recensământ, în urma căruia s-a constatat că estoniei au devenit 61% din populaţia Estoniei, şi în decurs de 15 ani vor deveni minoritari. Atunci, prin structura reală a poporului estonian, nu prin sovietele raionale, ministere etc., ci prin structura „de la om la om”, pentru că aveau un ideal naţional şi puteau vorbi într-un limbaj eufemistic, adică vorbeau liber în prezenţa securiştilor şi a neestonienilor, transmiţând un mesaj exact, pe care să-l înţeleagă doar estonienii, pentru toţi ceilalţi aceasta fiind doar o informaţie neutră. La nivel de popor s-a luat decizia ca să nu fie familie estoniană cu mai puţin de 5 copii, dacă părinţii sînt sănătoşi, şi nu mai puţin de 3, dacă părinţii nu pot face copii, aceştia urmau să înfieze şi să crească copiii în tradiţia estoniană. A avut loc o epidemie de naşteri în Estonia, între 1970-78 naşterea a crescut de

Şedinţa 3: Suveranitate. Identitate. Solidaritate.

Idealul naţional este transformat în realitate prin Ideea naţională. Ideea naţională cuprinde un set de metode(compatibile cu valorile naţionale), care permit în condiţiile generaţiilor în viaţă să realizeze şi să aplice valorile idealului naţional. Bunăoară, ideea naţională în sec.XIX era formarea statului unitar român. Aceasta deriva din idealul naţional şi securizarea valorilor lui. Ideea naţională trece la un alt nivel de operaţionalizare, care se numeşte Doctrina statalităţii. Doctrina statalităţii explică din ce cauză şi cu ce scop există statul dat, şi care sînt structurile prin care el va realiza, prin funcţionarea sa, valorile idealului naţional. Poporul care are aceste 3 componente, poate să-şi aplice Suveranitatea. Suveranitate înseamnă dreptul şi capacitatea de a decide privind propria entitate şi propria existenţă. Într-un popor independent, suveranitatea capătă expresia de statalitate. Statul este un instrument de realizare a voinţei poporului, iar aceasta porneşte de la idealul naţional, care se materializează în condiţiile generaţiilor existente printr-o idee naţională, şi acest stat funcţionează conform doctrinei statalităţii(schema 3.4.1). Raportând acest sistem la Republica Moldova: doctrina statalităţii nu poate exista, pentru că nu există o idee naţională, aceasta datorându-se