Posted tagged ‘Dunare’

Şedinţa 14: Veacul gotic şi cel hunic din istoria românilor: începuturile românităţii

23 Martie, 2010

Marea migraţie a popoarelor înseamnă strămutarea de la răsărit de Volga spre Apus a unor popoare neindo-europene, care în mare parte erau de neam turcic. Tehnologia care s-a folosit la marea migraţie a popoarelor nu presupune atacuri neaşteptate, ci era o infiltrare, uneori soldată cu războaie obişnuite. Toţi invadatorii cunoşteau foarte bine teritoriile pe care vor să şi le anexeze, iar cei de pe teritoriile anexate cunoşteau foarte bine popoarele ce urmau să vină. Ei convieţuiau mai mult de 50 sau chiar 200 de ani prin intermediul relaţiilor comerciale, militare. Războaiele de cotropire erau planificate. Astfel, prima invazie se consideră cea a hunilor. Toate popoarele au trecut peste noi. Unica posibilitate de trecere pe peninsula europeană era doar pe la noi, prin ţinutul cuprins între gurile Dunării-ţărmul Mării Negre-gurile Nistrului-Nistrul pînă la vadul unde acum e situat oraşul Tighina-apoi linia dintre acest vad şi satul Văleni de pe Prut-rîul Prut pînă la vărsarea în Dunăre-Dunărea pînă la vărsarea ei în mare.

Ca popor, am trecut prin următoarele perioade („veacuri”):

  1. Gotic (vizigotic) şi carpic;
  2. Hunic
  3. Ostrogotic
  4. Gepidic
  5. Avar
  6. Slav
  7. Unguresc
  8. Peceneg
  9. Cumanic
  10. Tătaro-mongol
  11. Românesc
  12. Turcesc
  13. Ruso-austriac
  14. Francez
  15. sovietic
  16. şi acum, american (mai mult…)

Şedinţa 11: Organizarea creştinilor după retragerea aureliană

2 Decembrie, 2009

Perioada din ajunul părăsirii Daciei de către administraţia şi armata romană era caracterizată prin necontenirea invaziilor goto-carpice şi sarmatice. Însă, toate aceste invazii nu loveau în Dacia care se afla în viitoarea Transilvanie, ci în Dacia care se afla în viitoarea Oltenie. Toate invaziile erau îndreptate spre sud de Dunăre şi nu în provincia Dacia. Deşi, provincia Dacia era provincie înfloritoare. Unicul scop al acestor invazii era jaful. Părăsirea Daciei de către armata romană a fost o decizie administrativă, politică şi geopolitică.

Referitor la categoriile celor care au rămas în Dacia, în special creştinii, se pot evidenţia câteva momente:

1) Creştinii îi cunoşteau foarte bine pe invadatori. Creştinii au fost una din acele categorii care au fost interesate să rămână în Dacia. Creştinii, ca orice provinciali romani, îi cunoşteau foarte bine pe carpi, pe sarmaţi şi pe goţi cu mult înainte de anul 269/271. Îi cunoşteau la nivel personal, le cunoşteau modul de viaţă, modul de organizare socială, politica, modul de organizare militară a acestor invadatori. Adică creştinii din Dacia puteau face comparaţia dintre modul lor de viaţă în cadrul Imperiului Roman şi modul de viaţă al invadatorilor în ţările lor, nu doar în timpul războiului, ci şi în timp de pace. (mai mult…)

Şedinţa 10: Prigonirea creştinilor şi deportările în Dacia

30 Octombrie, 2009

Dacia şi poporul dac a fost tratat in mod deosebit faţă de celelalte popoare. Este unica provincie situată in nordul Dunării. Este unicul popor faţă de care s-au aplicat toate metodele de etnogid şi genocid. In mod deosebit a fost tratată şi credinţa dacilor. Dacii după cucerirea romană nu şi-au mai practicat religia folosind templele lor. Romanii au colaborat cu sarmaţii pentru a-i ţine in frau pe daci. Din 106 pană la părăsirea Daciei de către administraţia romană, se remarcă o duşmănie a dacilor faţă de romani transmisă din generaţie in generaţie. Se cunosc forme de rezistenţă culturală a dacilor in cadrul Imperiului Roman. In 235 la nordul spaţiului dacic incepe să apară un popor foarte războinic – goţii. Aceştia au luptat dur cu romanii, motiv pentru care ultimii au renunţat la provincia Dacia, care era una foarte bine organizată. Este un caz fără precedent in istoria Imperiului Roman, mai ales că in Dacia se aflau şi minele de aur.
Organizării administrative a Daciei romane i s-a acordat o mare atenţie. Aici au fost aduşi, in două randuri, oameni din Orientul Apropiat (Grecia, Turcia, Siria, Palestina, Iordania, Mesopotamia, mai puţin Egipt). Este de menţionat faptul că cele două deportări au coincis cu două perioade de prigoane impotriva creştinilor de către Traian. Fiindcă cei deportaţi erau in principal criminalii, iar creştinii pentru credinţa lor erau catalogaţi similar, se poate afirma că majoritatea acelor deportaţi in Dacia au fost creştini. In această perioadă o bună parte din creştini erau de origine (mai mult…)