Şedinţa 14: Veacul gotic şi cel hunic din istoria românilor: începuturile românităţii

Marea migraţie a popoarelor înseamnă strămutarea de la răsărit de Volga spre Apus a unor popoare neindo-europene, care în mare parte erau de neam turcic. Tehnologia care s-a folosit la marea migraţie a popoarelor nu presupune atacuri neaşteptate, ci era o infiltrare, uneori soldată cu războaie obişnuite. Toţi invadatorii cunoşteau foarte bine teritoriile pe care vor să şi le anexeze, iar cei de pe teritoriile anexate cunoşteau foarte bine popoarele ce urmau să vină. Ei convieţuiau mai mult de 50 sau chiar 200 de ani prin intermediul relaţiilor comerciale, militare. Războaiele de cotropire erau planificate. Astfel, prima invazie se consideră cea a hunilor. Toate popoarele au trecut peste noi. Unica posibilitate de trecere pe peninsula europeană era doar pe la noi, prin ţinutul cuprins între gurile Dunării-ţărmul Mării Negre-gurile Nistrului-Nistrul pînă la vadul unde acum e situat oraşul Tighina-apoi linia dintre acest vad şi satul Văleni de pe Prut-rîul Prut pînă la vărsarea în Dunăre-Dunărea pînă la vărsarea ei în mare.

Ca popor, am trecut prin următoarele perioade („veacuri”):

1. Gotic (vizigotic) şi carpic;
2. Hunic
3. Ostrogotic
4. Gepidic
5. Avar
6. Slav
7. Unguresc
8. Peceneg
9. Cumanic
10. Tătaro-mongol
11. Românesc
12. Turcesc
13. Ruso-austriac
14. Francez
15. sovietic
16. şi acum, american

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?