Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

– De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
– De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Şedinţa 5: Doctrina statalităţii. Situaţie actuală.

Rostul existenţei sistemului se află mereu în mediul său. Mediul este format din totalitatea oportunităţilor şi ameninţărilor pentru existenţa acestui sistem. În clipa în care scopul este încorporat în sistem, acesta se schimbă,  se transformă, nu mai este el însuşi. Atunci se produce una din două: ori sistemul degradează,  se distruge, încetează de  a mai fiinţa ca atare, ori se transformă astfel încât nu mai este ceea ce a fost, ci devine un cu totul alt sistem, altceva. E o legitate universală, ca urmare a acestei legităţi îşi au existenţă toate lucrurile. Din cauza acestei legităţi tu exişti. Dacă te-ai contopi cu rostul tău – ai înceta să exişti în legităţile acestei lumi. Dacă o ţară se extinde, cucereşte sau îşi întoarce teritoriile, nu înseamnă că îşi împlineşte rostul, pentru că nu o face de dragul cuceririlor, ci cu totul cu alt scop. Geopolitica este un lucru derivat de la rostul statului dat.

Orice popor, dacă e conştient de idealul său naţional, de unde decurge ideea naţională, din condiţiile sale existente, are nevoie de un instrument ca să realizeze ideea naţională. Acest instrument se numeşte stat (aproape în toate cazurile) sau aşezămîntul politic al poporului dat. Aşezămîntul politic nu este identic de la popor la popor, ci depinde de idealul naţional şi de ideea naţională, în special de condiţiile externe. Conştientizarea sensului, structurii propriei statalităţi se materializează în doctrina statalităţii. Doctrina este un document scris, tehnic, are elemente de valoare (axiologice), înglobează stabilirea idealului şi a ideei naţionale.  Doctrina statalităţii are 5 componente de bază:

Şedinţa 3: Suveranitate. Identitate. Solidaritate.

Idealul naţional este transformat în realitate prin Ideea naţională. Ideea naţională cuprinde un set de metode(compatibile cu valorile naţionale), care permit în condiţiile generaţiilor în viaţă să realizeze şi să aplice valorile idealului naţional. Bunăoară, ideea naţională în sec.XIX era formarea statului unitar român. Aceasta deriva din idealul naţional şi securizarea valorilor lui. Ideea naţională trece la un alt nivel de operaţionalizare, care se numeşte Doctrina statalităţii. Doctrina statalităţii explică din ce cauză şi cu ce scop există statul dat, şi care sînt structurile prin care el va realiza, prin funcţionarea sa, valorile idealului naţional. Poporul care are aceste 3 componente, poate să-şi aplice Suveranitatea. Suveranitate înseamnă dreptul şi capacitatea de a decide privind propria entitate şi propria existenţă. Într-un popor independent, suveranitatea capătă expresia de statalitate. Statul este un instrument de realizare a voinţei poporului, iar aceasta porneşte de la idealul naţional, care se materializează în condiţiile generaţiilor existente printr-o idee naţională, şi acest stat funcţionează conform doctrinei statalităţii(schema 3.4.1). Raportând acest sistem la Republica Moldova: doctrina statalităţii nu poate exista, pentru că nu există o idee naţională, aceasta datorându-se

Şedinţa 3: De ce idealului naţional trebuie să fie supraexistenţial. Teoria sistemelor.

De ce valorile idealului naţional trebuie să fie supraexistenţiale?

Pentru început, vom defini noţiunea de sistem. Noţiunea de sistem, sau teoria sistemelor, este foarte simplu de înţeles şi de aplicat; totodată, această teorie nu se predă aproape nicăieri, decât la cursuri foarte speciale în instituţii foarte speciale. Aşadar:

1. Sistem este orice ce are existenţă. Dacă ceva nu este sistem, înseamnă că nu există. Sistemul îl putem analiza printr-un singur lucru: Care este rostul sistemului(obiectului, fenomenului etc.)?
2. Sistemul poate fi definit, doar prin cunoaşterea rostului său, a destinaţiei sale.
3. Orice sistem există doar în mediul său.
4. Rostul oricărui sistem se află în mediul lui, adică în afara lui, niciodată în el însuşi.

Fie cercul roşu – sistemul dat, cercul verde reprezintă mediul în care există acesta, iar pătratul albastru fie totalitatea sistemelor existente. Prin X notăm rostul existenţei sistemului: acesta nu se poate afla decât în cercul verde, adică în mediul sistemului dat, altfel, sistemul îşi pierde rostul existenţei. De exemplu: un păhar; mediul păharului este reprezentat de mâna care-l ţine şi lichidul care se află în el, atât; camera în care se află acesta nu mai face parte din mediul său, ci din „pătratul albastru”. Rostul existenţei păharului se află în lichid, deci în mediul său. Rostul unui pix este în hârtia pe care lasă urme.  Rostul automobilului este în drum, nu în roţile sale, nu în şoferul său; un automobil care stă în vitrină şi nu este cumpărat de nimeni, există fără rost, deoarece el a fost creat pentru a merge pe drum. Aşadar, rostul oricărui sistem se află în mediul lui; nicidecum în exteriorul mediului sau în sine însuşi. Au loc două evenimente centrale în viaţa unui om: naşterea şi moartea. (NB: ambele, atât naşterea, cât şi moartea

Şedinţa 3: Despre împărtăşirea sinceră şi continuitatea idealului naţional

–          Aţi auzit de aşa persoană Ivan Bodiul? Această persoană a făcut foarte mult pentru deznaţionalizarea noastră, foarte mult şi foarte eficient. El chiar considera că face bine…şi era moldovean, în acte părinţii lui vorbeau „moldoveneşte”, era din Transnistria ucraineană. Înţelegea româna foarte bine, numai că nu o vorbea. Pentru el, limba nu era o valoare naţională. El considera că cultura: dansurile, cântecele etc. fac parte din idealul naţional, că o economie bună face parte din idealul naţional, dar limba pentru el nu era o valoare naţională.

–          E o idee foarte răspândită şi în prezent printre „conaţionalii” noştri…

–          Da, foarte răspândită, şi nu doar aici, dar şi în România, din păcate.

–          Dar dacă luăm ca exemplu alte ţări, în care limba predominantă este engleza? Şi există poporul fără limbă ca atare.

–          Corect: evreii, armenii ş.a. Dar noi vorbim despre valori care sînt importante pentru noi, românii.

Şedinţa 2: Cerinţele faţă de idealul naţional

Idealul naţional este format dintr-un set de valori, valori de nivel maxim spiritual. Aceste valori trebuie să satisfacă cel puţin 7 cerinţe. Acestea sînt, în ordinea însemnătăţii lor:

1. Trăsătura esenţială a unei valori care pretinde a face parte din idealul naţional este ca această valoare să fie supraexistenţială, adică să fie mai importantă decât existenţa naţiunii al cărei ideal îl reprezintă. Respectiv ea este mai importantă decât existenţa fiecărui om din această comunitate.
2. Aceste valori trebuie să fie transgeneraţionale, adică să aibă valoare pentru mai multe generaţii, să fie întemeiate istoric, să aibă o continuitate multiseculară.
3. Valorile idealului naţional trebuie