Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (II)

Mobilurile, resorturile, mecanismele dezvoltării tehnico-industriale a civilizaţiei occidentale.

Tehnica militară – Civilizaţia europeană tot timpul îşi vede problemele în exteriorul său. Începînd cu cruciadele, cînd au văzut că este şi o altă lume mai bună, mai dezvoltată decît această periferie cum era Europa. Atunci întemeietorii actualei Europe şi-au asumat viziunea triburilor nomade, adică „eu trăiesc din jaf”, şi pentru aceasta a fost nevoie să se dezvolte industria militară. Efectele se resimt şi pînă astăzi. Tractoarele, acestea sînt tancuri, avioanele de pasageri sînt bombardierele de altă dată. Aceasta este legătura în militărie şi invenţiile tehnologice. Calculatoarele au fost inventate pentru face calcule de planificare a armatei. Orice produs tehnic, util nouă în civilie, îşi are originea în armată, în comlexul militar industrial.

Toate navele maritime, submarine, aeriene, cosmice, toate sînt legate de nevoia de a transporta muniţii, armată. Construcţiile (e vorba de cetăţi, de rezistenţă), tot ce folosim în viaţa civilă, sînt nişte inovaţii învechite din armată. Armata se află cu două, trei generaţii tehnice înainte, motivaţia, mobilul a fost „omoară!”, adică trebuie să ai o minte specială care să gîndească ”cum să omor mai eficient”, cu mai puţine resurse să omor mai mulţi. Adică, în loc să te gîndeşti la Dumnezeu, în cap să-ţi fie rugăciunea, tu te gîndeşti cum să-l omori pe altul mai eficient, mai bine. De unde şi apare acestă industrie militară.

Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (I)

Relaţia dintre starea de păcat a omului şi civilizaţia apuseană

Înclinarea spre păcat face parte din structura noastră omenească, după căderea din Rai, adică fiecare dintre noi se naşte avînd potenţial în sine, toate posibilităţile de păcat, să fie homosexual, şi hoţ, şi pedofil, şi iubitor de arginţi, şi iubitor de putere, şi sinucigaş, ce vrei. Fireşte, omul nu este conştient cînd stă pe braţele mamei şi mulţi nici pînă la moarte nu sînt conştienţi de aceasta. Şi atunci pe parcursul vieţii sale, cînd este copil şi în special cînd este adolescent, nimereşte în diferite situaţii de isipită, şi atunci omul ori actualizează potenţialul său de păcat şi îl trece din potenţial în actual, ori respinge. Şi dacă spune „da” unui păcat, atunci automat va repeta acest păcat peste un timp, apoi iarăşi şi iarăşi pînă păcatul devine patimă. Diferenţa dintre păcat şi patimă: păcatul este o faptă o dată săvîrşită, păcatul este separat de om, de eul omului, de sufletul lui, omul este aparte şi păcatul este aparte, el se poate în principiu despărţit de păcat şi deseori o face relativ uşor, pe cînd patima este păcatul înrădăcinat în el, patima este acelaşi păcat care face parte din structura psihicului lui, din eul lui. El nu se concepe în afara acestui păcat, el trăieşte, aceasta patimă este deja în firea lui. Deaceea a scăpa de patimă este mai greu: asta înseamnă că omul trebuie să renunţe la el însuşi, după cum ne şi învaţă Hristos: cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va cîştiga. Adică cine va renunţa la sinele său şi în loc îl va pune pe Hristos, va recîştiga sinele, dar deja curat, despătimit.

Fiecare dintre noi reprezintă nimic altceva decît o structură de păcate, fiecare cu structura sa de păcate, în funcţie de experienţa de viaţă şi cum a răspuns el la diferite situaţii ale vieţii, „da” sau „nu” unor oferte de păcat. Deci , fiecare dintre noi nu este nimic altceva decît o gamă, o structură, un cristal de păcate. Noi avem în noi puterea de a apela la Hristos, la ajutor ca să ne cureţe. Cei botezaţi capătă posibilitatea fizică reală de a scăpa de păcate, asta este Harul Duhului Sfînt, Raiul este pentru dînsul, el trebuie numai să se curăţe. Aceasta înseamnă Harul Duhului Sfînt – ai această putere, ai acest ajutor, ai acest Înger Păzitor, ai mîna lui Hristos întinsă să te scoată pe tine din grajdul respectiv. Cel care nu-i botezat nici nu are conştiinţă de aşa ceva, nici nu caută această mînă care este întinsă şi lui. Noi ştim că această mînă este, trebuie tu să te apuci de ea şi să depui efortul să ieşi. Cel care nu este botezat nu ştie de această mînă şi nici nu caută, deşi, repet, este întinsă pentru fiecare, botezat, nebotezat, satanist, musulman, Bush, nebush, fiecare este creatura lui Dumnezeu şi pe fiecare Dumnezeu îl aşteaptă în Rai. Pînă în clipa morţii omul se poată pocăi.

Numai în Ortodoxie se pune tranşant problema

Şedinţa 11: Despre intelectualitate

Tinerii care vin la acest cenaclu pretind că sînt intelectuali, adevărat? Cine este un intelectual? Acesta este omul conştient de propria lui prostie, cine nu este conştient de aceasta, nu poate fi numit intelectual. Un sinonim ar fi cărturar, şi parţial se suprapune cu sensul acestui cuvânt din Noul Testament – cei care L-au răstignit pe Hristos. Să nu uităm, însă, că unii dintre cărturari nu L-au răstignit, ci L-au urmat pe Hristos, îi cunoaştem cel puţin pe Nicodim şi Iosif din Arimateea. A pretinde a fi intelectual presupune în primul rând asumarea răspunderii sub aspect intelectual pentru fiecare cuvânt rostit, iar ca să nu te asemeni cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea duhovnicească şi morală. Intelectualul nu acceptă libertatea opiniei, dacă aceasta

Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Şedinţa 6: Civilizaţiile (II)

…A rămas civilizaţia ortodoxă. Prin ce se deosebeşte de celelalte?

Tot ce spune civilizaţia ortodoxă, în mod paradoxal, nu rezultă sub nici o formă din logica omenească. Ba mai mult, se declară ostentativ că e în opoziţie cu logica omenească, cu bunul simţ cotidian. Pe de altă parte această opoziţie faţă de logica omenească vine din revelaţia dumnezeiască. Dumnezeu a spus adevărul. Dumnezeu este Adevărul cel răstignit şi înviat. Acest Adevăr, primit din afara logicii omeneşti, într-un mod uimitor descrie cu multă exactitate existenţa omului şi a omenirii, cu multă exactitate descrie evoluţiile viitoare ale omului. Adică, cu circa 800-1500 ani până la naşterea lui Hristos, toate elementele vieţii lui au fost prezise. Aceste elemente nu decurg nicidecum din logică, din factologie, dar ele s-au împlinit în persoana lui Iisus Hristos. Mai mult decât atât, deja prin Hristos şi prin discipolii lui s-au descris toate etapele omenirii până la momentul final, şi aceste etape într-adevăr se împlinesc. Toate conceptele ortodoxe nu derivă din logica omenească, nu au legătură cu modul de gândire omenesc. Cu toate acestea, toate profeţiile sale s-au împlinit. Cum se spune, ortodoxia e unica religie revelată, destăinuită, spusă omului din exterior de către Creator. Altfel spus, ortodocşii, spre deosebire de celelalte civilizaţii, sînt inasimilabili în esenţă. Conceptul de martir a apărut în ortodoxie. Cuvântul „martir” vine de la grecescul „martiros”, adică

Şedinţa 6: Civilizaţiile (I)

Omenirea nu se împarte în ţări, popoare, limbi etc. Omenirea se împarte în civilizaţii. De ce nu se împarte altfel? Zic mai mult, civilizaţiile se împart în limbi, popoare etc. Legătura de rudenie dintre limbi nu e definitorie. Din aceeaşi civilizaţie pot face parte limbi de origini foarte diferite, iar limbi foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte opuse.

Civilizaţia este o omenire, este o alternativă la toate celelalte feluri de omenire. Civilizaţia este omenirea în integralitatea ei. Fiecare civilizaţie declară: eu sînt omenirea, toţi ceilalţi sînt insuficient de oameni, sînt degradaţi dacă nu fac parte din civilizaţia mea. Acesta e mesajul oricărei civilizaţii, fără excepţii. Pentru că civilizaţia răspunde la întrebarea: „Pentru ce există omul, pentru ce există omenirea?”. În funcţie de răspuns este şi civilizaţia. Deci, civilizaţia nu răspunde la întrebarea „Pentru ce există civilizaţia noastră?”, ci pune întrebarea la nivel global: pentru ce există omul, omenirea? Câte răspunsuri sînt la această întrebare, atâtea civilizaţii există. Mai mult decât atât, răspunsurile sînt reciproc incompatibile, adică civilizaţiile nu pot să se compatibilizeze decât prin asimilare sau distrugere. Contactul dintre civilizaţii poate fi doar la nivel de informare. Contactul neviolent nu are loc la nivelurile de spiritual, cultural, social, politic, economic, ci numai la nivel tehnologic (medicina, ştiinţa, parţial elemente tehnic). Niciodată nu contactează la nivel economic, deoarece au concepte de proprietate foarte diferite. Civilizaţiile dispar numai din 2 cauze:

Şedinţa 3: De ce idealului naţional trebuie să fie supraexistenţial. Teoria sistemelor.

De ce valorile idealului naţional trebuie să fie supraexistenţiale?

Pentru început, vom defini noţiunea de sistem. Noţiunea de sistem, sau teoria sistemelor, este foarte simplu de înţeles şi de aplicat; totodată, această teorie nu se predă aproape nicăieri, decât la cursuri foarte speciale în instituţii foarte speciale. Aşadar:

1. Sistem este orice ce are existenţă. Dacă ceva nu este sistem, înseamnă că nu există. Sistemul îl putem analiza printr-un singur lucru: Care este rostul sistemului(obiectului, fenomenului etc.)?
2. Sistemul poate fi definit, doar prin cunoaşterea rostului său, a destinaţiei sale.
3. Orice sistem există doar în mediul său.
4. Rostul oricărui sistem se află în mediul lui, adică în afara lui, niciodată în el însuşi.

Fie cercul roşu – sistemul dat, cercul verde reprezintă mediul în care există acesta, iar pătratul albastru fie totalitatea sistemelor existente. Prin X notăm rostul existenţei sistemului: acesta nu se poate afla decât în cercul verde, adică în mediul sistemului dat, altfel, sistemul îşi pierde rostul existenţei. De exemplu: un păhar; mediul păharului este reprezentat de mâna care-l ţine şi lichidul care se află în el, atât; camera în care se află acesta nu mai face parte din mediul său, ci din „pătratul albastru”. Rostul existenţei păharului se află în lichid, deci în mediul său. Rostul unui pix este în hârtia pe care lasă urme.  Rostul automobilului este în drum, nu în roţile sale, nu în şoferul său; un automobil care stă în vitrină şi nu este cumpărat de nimeni, există fără rost, deoarece el a fost creat pentru a merge pe drum. Aşadar, rostul oricărui sistem se află în mediul lui; nicidecum în exteriorul mediului sau în sine însuşi. Au loc două evenimente centrale în viaţa unui om: naşterea şi moartea. (NB: ambele, atât naşterea, cât şi moartea

Şedinţa 1: Componentele unui agregat uman

Orice agregat uman, de la persoană până la agregatul maxim, o să vedeţi care este, are 7 componente. Acestea sînt anume în această ordine, fie că este vorba despre o persoană, familie, comunitate locală rurală, fie orice gen de colectivitate, inclusiv popor:

Componenta spirituală este definitorie pentru orice agregat uman. Acesteia i se subordonează strict componenta culturală. Acesteia i se subordonează strict socialul. Acesteia – politicul. Politicului i se subordonează economicul. Acestuia – tehnologicul, şi în final – eco-demograficul. Orice persoană îşi are existenţa în aceste coordonate, şi orice colectivitate de orice nivel îşi are existenţa în aceleaşi coordonate.

• Prin Spiritual înţelegem domeniul ultimelor sensuri, a acelor sensuri dincolo de care nu mai există sensuri. Adică aici se află răspunsurile la întrebările gen: „Pentru ce exist?” „De unde îmi trag existenţa?” „Care este rostul meu?”. Diferite sisteme spirituale oferă diferite răspunsuri. Ele sînt de 4 tipuri: