Şedinţa 11: Bazele sistemului democratic

În societatea democratică, în care soarta ne-a plasat şi pe noi, formarea puterii politice se produce după nişte proceduri foarte riguros organizate, nerespectarea cărora conduce la nerecunoaşterea legitimităţii puterii formate. Conceptul de bază al democraţiei este electoratul. Electoratul într-o ţară democratică are dreptul la informare, dreptul la libertatea opiniei, libertatea expresiei, are dreptul la vot secret, universal, direct etc. Acestui electorat i se face oferta politică de minimum două partide. Aceste partide fac oferte diferitor segmente ale electoratului, iar electoratul în funcţie de entuziasm, grad de formare etc. votează şi alege organul legiuitor (Parlamentul). Organul legiuitor generează executivul. Guvernul execută legile parlamentului care se referă la electorat. Aici cercul se închide. Este esenţial ca votul să întrunească toate criteriile sale şi atunci această putere este legitimă şi are voie să funcţioneze.

Aici există încă un jucător fără de care omul nu poate să-şi realizeze dreptul la informaţie – mass-media. Întreţinerea unui organ de publicaţie nu este o afacere, este o filantropie, întrucât nu aduce profit, deci este nevoie de filantropi. De asemenea şi partidele sînt asigurate de „filantropi” (sponsori), care, de regulă, nu se fac cunoscuţi electoratului. Un partid nu poate exista fără filantropi, ei sînt păpuşarii, iar partidele păpuşele. Cheltuielile oficiale ale partidelor pentru electorală sînt o minciună, întrucât o campanie electorală bine organizată costă milioane de dolari/euro. Efectele investiţiilor într-un partid pot fi atât financiare, cât şi nefinanciare (puterea). Filantropii sînt interesaţi ca partidele pe care le finanţează să ajungă la putere, să nu apară cineva care să deturneze aceste investiţii. În mod normal cel care finanţează partidul, va finanţa şi mass-media. Nu există organ de presă „echidistant, independent, corect etc.” care să nu fie finanţat de către un grup politic.

Partidele şi mass-media informează electoratul. Sursa de informare e practic aceeaşi – sacii cu bani. Cum hotărăsc ei, aşa va fi informat electoratul şi în funcţie de abilităţile de a manipula electoratul, acesta votează şi asigură legitimitatea puterii. În democraţie procesul electoral este un spectacol pentru vulg. Schema este valabilă pentru toate ţările unde puterea se formează după principiul democrat. Altfel nu funcţionează, deoarece nu ştii de unde vin banii. Mai mult decât atât, dacă partidele sînt în perioada fierbinte a electoralei, mass-media asigură consolidarea segmentelor  electoratului. Sistemul electoral de acest tip nu este altceva decât dictatura totalitară exercitată prin mass-media de către filantropi. Mass-media nu este a patra putere în stat, ci este unica putere în democraţie, pentru că presa este bârfa instituţionalizată te coboară şi te ridică.

În acest sistem se mimează libertatea de a alege. Acest sistem în Republica Moldova este din 1994, an în care s-a adoptat Codul electoral. Din 1991 până în 1998 a existat doar un păpuşar. Apoi apare cel de-al doilea păpuşar – PCRM. Din 2001 până în 2009 s-au bătut doi păpuşari pentru putere. Iar acum am revenit la primul păpuşar. Electoratul, participând la sistemul electoral, legiferează voinţa păpuşarului respectiv. Altceva noi nu facem participând la electorală, decât să fim folosiţi pe post de idioţi utili.

Deci răspunsul la întrebarea „Care este alternativa acestui sistem?” nu-l putem găsi în cadrul acestui sistem, ci în afara lui. Primul pas de a construi coordonatele în care poţi găsi alternativa este să înţelegi minciuna legitimării formării puterii prin sistem democratic. Astfel, oricărui om informat în domeniu care susţine sistemul electoral, fie îi convine să fie idiot, fie vrea ca cei care-l ascultă să fie idioţi.

Astăzi se predă libertatea de exprimare, întrunire, dreptul la vot, drepturile omului etc. Astfel, unica variantă a fericirii este să te integrezi în acest sistem, iar cine în anumite aspecte ale acestui sistem se declară împotrivă, este automat declarat în cel mai bun caz intolerant, dar de fapt precursor al extremismului, totalitarismului ş.a.m.d.

De exemplu, dacă încerci să spui această informaţie în cadrul unui ONG, la un for, automat nu vei primi nici un grant. Mai mult decât atât, presa echidistantă şi independentă va asigura ca acest ONG sau ONGist să fie spălat în toate apele şi dat la gunoi informaţional. În cel mai bun caz nu se va mai scrie niciodată despre el în mass-media.

Deci după cum am menţionat alternativa acestui sistem este în afara lui.

Şedinţa 11: Organizarea creştinilor după retragerea aureliană

Perioada din ajunul părăsirii Daciei de către administraţia şi armata romană era caracterizată prin necontenirea invaziilor goto-carpice şi sarmatice. Însă, toate aceste invazii nu loveau în Dacia care se afla în viitoarea Transilvanie, ci în Dacia care se afla în viitoarea Oltenie. Toate invaziile erau îndreptate spre sud de Dunăre şi nu în provincia Dacia. Deşi, provincia Dacia era provincie înfloritoare. Unicul scop al acestor invazii era jaful. Părăsirea Daciei de către armata romană a fost o decizie administrativă, politică şi geopolitică.

Referitor la categoriile celor care au rămas în Dacia, în special creştinii, se pot evidenţia câteva momente.

1) Creştinii îi cunoşteau foarte bine pe invadatori. Creştinii au fost una din acele categorii care au fost interesate să rămână în Dacia. Creştinii, ca orice provinciali romani, îi cunoşteau foarte bine pe carpi, pe sarmaţi şi pe goţi cu mult înainte de anul 269/271. Îi cunoşteau la nivel personal, le cunoşteau modul de viaţă, modul de organizare socială, politica, modul de organizare militară a acestor invadatori. Adică creştinii din Dacia puteau face comparaţia dintre modul lor de viaţă în cadrul Imperiului Roman şi modul de viaţă al invadatorilor în ţările lor, nu doar în timpul războiului, ci şi în timp de pace.

2) Creştinii erau foarte bine organizaţi. Creştinii, în special în primele veacuri, până a fi toleraţi de Imperiul Roman, erau organizaţi în structuri complexe, cu funcţii de într-ajutorare deplină (materială, medicală, şcolară). Ei practic constituiau un stat în stat. Un creştin putea să-şi trăiască întreaga viaţă fără să intre în contact cu necreştinii, deoarece comunităţile creştine erau foarte riguros organizate. În fiecare comunitate creştinească indiferent de numărul ei existau asemenea funcţii ca preoţi, diaconi, dascăli, cititori, cântăreţi, paracliseri, uşieri, banari, moaşe, cateheţi şi, desigur, aveau meşteşugari şi învăţători de cele lumeşti, care nu făceau parte din structura parohiei (comunitatea creştinească). Iar comunităţile mai mari, care erau în orăşele, aveau şi episcopi. Pe atunci episcopii erau foarte mulţi şi odată cu extinderea creştinismului episcopii delegau anumite funcţii sacerdotale preoţilor. În perioada prigoanelor, până la 312, slujbele erau duse de episcopi, aceştia fiind în fiecare localitate. Creştinii aveau funcţiile societale ale lor foarte dezvoltate şi funcţionau practic autonom faţă de societatea care îi îngloba.

3) Creştinii păstrau foarte bine legăturile dintre comunităţi. Legăturile dintre comunităţile creştineşti erau foarte strânse. Creştinii erau foarte bine organizaţi în comparaţie cu orice altă structură din Imperiu. În biserica primară, hotărârile de bază se luau strict împreună (soborniceşte). Hotărârea de a rămâne în provincia Dacia a fost luată şi cu acordul episcopatului din sudul Dunării.

Din aceste elemente enumerate mai sus rezidă vitalitatea uimitoare, extraordinară a comunităţilor creştineşti de limbă latină vulgară din teritoriile ocupate de migratori. Tot din aceste considerente rezultă de ce numai creştinii au supravieţuit. Mai mult decât atât, în noile condiţii social-economice impuse de către goţi, creştinii se simţeau mult mai liber, mult mai puţin oprimaţi. Deci, având un asemenea mecanism de funcţionare. ei puteau numai să se dezvolte, deoarece ei erau fără concurenţă în raport cu celelalte structuri sociale din jurul lor. Creştinii aveau întreaga complexitate a vieţii duhovniceşti, culturale, economice, politice, erau împliniţi. Acolo unde erau creştinii, era şi o bunăstare economică, ceea ce transforma localităţile creştineşti în puncte de atracţie pentru cei care nu erau creştini. Dacă ţinem cont de aceste lucruri, atunci dispare acea tentă de miracol pe care istoricii sec. XIX o atribuie fenomenului romanităţii nord-dunărene. Nu este un miracol, era o necesitate, era o legitate.

Comunităţile astfel organizate şi avînd axa credinţei, care îi făcea pe dânşii să se organizeze anume astfel, numai aceia puteau să supravieţuiască.

4) De aici desprindem al patrulea moment – unitatea, omogenitatea totală lingvistică, a modului de trai şi a modului de organizare a obştilor săteşti pe întreg întinsul răspândirii creştinilor la nord de Dunăre. Această unitate o datorăm practic în totalitate liantului organizatoric bisericesc.

Din anul 269/271 goţii devin stăpâni şi în Dacia romană. Goţii erau foarte disciplinaţi, fiind formaţi din mai multe triburi romanice. Faptul că erau foarte disciplinaţi a dus la formarea unei culturi arheologice numite Cerneahov sau Sântana de Mureş. *Cultura arheologică înseamnă vestigii materiale care arată un mod de viaţă şi nu există corelaţie directă între mod de viaţă şi etnicitate. Această cultură Cerneahov era destul de omogenă pe întreg spaţiul locuit de goţi.  Deşi era o omogenitate culturală, această zonă era foarte diversă din punct de vedere etnic. Această omogenitate s-a păstrat din anul 269 până în 376, când imperiul goţilor a fost nimicit de către huni.

Şedinţa 11: Despre intelectualitate

Tinerii care vin la acest cenaclu pretind că sînt intelectuali, adevărat? Cine este un intelectual? Acesta este omul conştient de propria lui prostie, cine nu este conştient de aceasta, nu poate fi numit intelectual. Un sinonim ar fi cărturar, şi parţial se suprapune cu sensul acestui cuvânt din Noul Testament – cei care L-au răstignit pe Hristos. Să nu uităm, însă, că unii dintre cărturari nu L-au răstignit, ci L-au urmat pe Hristos, îi cunoaştem cel puţin pe Nicodim şi Iosif din Arimateea. A pretinde a fi intelectual presupune în primul rând asumarea răspunderii sub aspect intelectual pentru fiecare cuvânt rostit, iar ca să nu te asemeni cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea duhovnicească şi morală. Intelectualul nu acceptă libertatea opiniei, dacă aceasta

Şedinţa 10: Prigonirea creştinilor şi deportările în Dacia

Dacia şi poporul dac a fost tratat in mod deosebit faţă de celelalte popoare. Este unica provincie situată in nordul Dunării. Este unicul popor faţă de care s-au aplicat toate metodele de etnogid şi genocid. In mod deosebit a fost tratată şi credinţa dacilor. Dacii după cucerirea romană nu şi-au mai practicat religia folosind templele lor. Romanii au colaborat cu sarmaţii pentru a-i ţine in frau pe daci. Din 106 pană la părăsirea Daciei de către administraţia romană, se remarcă o duşmănie a dacilor faţă de romani transmisă din generaţie in generaţie. Se cunosc forme de rezistenţă culturală a dacilor in cadrul Imperiului Roman. In 235 la nordul spaţiului dacic incepe să apară un popor foarte războinic – goţii. Aceştia au luptat dur cu romanii, motiv pentru care ultimii au renunţat la provincia Dacia, care era una foarte bine organizată. Este un caz fără precedent in istoria Imperiului Roman, mai ales că in Dacia se aflau şi minele de aur.
Organizării administrative a Daciei romane i s-a acordat o mare atenţie. Aici au fost aduşi, in două randuri, oameni din Orientul Apropiat (Grecia, Turcia, Siria, Palestina, Iordania, Mesopotamia, mai puţin Egipt). Este de menţionat faptul că cele două deportări au coincis cu două perioade de prigoane impotriva creştinilor de către Traian. Fiindcă cei deportaţi erau in principal criminalii, iar creştinii pentru credinţa lor erau catalogaţi similar, se poate afirma că majoritatea acelor deportaţi in Dacia au fost creştini. In această perioadă o bună parte din creştini erau de origine

Şedinţa 9: Cronologia evenimentelor-cheie din spaţiul dacic

Populaţia Europei meridionale pană la venirea indo-europenilor. Prin indo-european se înţelege clasificarea unor popoare care vorbesc limbi asemănătoare între ele sub aspect structural. Din această familie fac parte grupurile de limbi slave, germanice, romanice, iraniene, hindi. Se spune că aceste popoare au venit din zona Altaiului. Până la venirea indo-europenilor pe acest teritoriu şi pe jumătate din Europa de sud, plus regiunea munţilor Caucaz, Siria, Turcia, Insulele Mării Mediteranene, locuia un alt grup de popoare, rămăşiţele cărora sînt astăzi bascii şi popoarele nord-caucaziene. În limba romană, de asemenea, s-au păstrat nişte reminiscenţe ale acelui popor pe care l-au cucerit indo-europenii din care s-au format tracii, apoi dacii. De exemplu cuvintele: gata, a tămădui, mămăliga. De la ei se trag şi ornamentele populare in broderie, lemnărit. Aceste ornamente iniţial erau litere din alfabet.
Deportările în cadrul Imperiului Roman. Există numeroase date care atestă faptul că de pe teritoriul dacilor au avut loc deportări. Importările de populaţie în aceste teritorii, de asemenea, sînt atestate atat arheologic, cât şi documentar. In perioada lui Traian, intre 106-117, au avut loc două mari importări: prima de circa 200.000 de oameni, a doua de 100.000. Plus incă una pe timpul lui Aurelian, de 100.000 de persoane. Se presupune că numărul celor deportaţi din Dacia a fost de circa 800.000.
Interesantă este geografia acestor importări in teritoriul dacic. Majoritatea celor importaţi erau din Asia mică şi Levant (ţările din partea de răsărit a Mării Mediteranene: Palestina, Antiohia, Capadocia, Bitinia, Macedonia, Corint, Tracia). Erau două categorii de importaţi: prima categorie o constituiau cei cărora li se promiteau condiţii de trai (pămanturi intinse, scutiri fiscale colosale, statul ii ajuta să construiască casă şi le oferea ordine socială); din a doua categorie făceau parte cei pedepsiţi pentru incălcarea anumitor legi – criminalii (majoritatea criminalilor o constituiau creştinii, deportarea fiind una din formele de prigoană impotriva lor).

Şedinţa 9: Politica romană în Dacia

Idealul naţional diferă de la un popor la altul. El poate fi definit în cele trei coordonate pe care le-am stabilit la prima şedinţă: credinţă, memorie istorică şi limbă. De la popor la popor aceste coordonate pot fi diferite, respectiv de acestea depinde şi apartenenţa la diferite civilizaţii. Poporul reprezintă materializarea în anumite condiţii a unei civilizaţii. Astfel, poporul român reprezintă întruchiparea civilizaţiei ortodoxe în condiţiile specifice poporului nostru. Vorbind despre idealul naţional al românismului, trebuie să demonstrăm de ce aceste coordonate sînt definitorii pentru idealul naţional: credinţa, istoria şi limba. La acestea se poate adăuga încă o derivată – statornicia, care asigură dăinuirea noastră. Dacă scoatem una din aceste coordonate se năruie întreg idealul naţional. În fiecare generaţie au existat persoane care s-au condus de idealul naţional românesc, au gândit în termeni de popor, neam, şi-au asumat răspunderea pentru generaţiile viitoare. Datorită acestora noi mai existăm şi astăzi ca popor, deşi, tot în fiecare generaţie au existat şi persoane care au urmărit mereu interesul propriu, cel material, în detrimentul existenţei noastre ca popor.
Dacia romană a fost ultimul teritoriu cucerit de Imperiul Roman în istoria sa şi a fost primul teritoriu cedat definitiv. Astfel, Dacia s-a aflat cel mai scurt timp în cadrul Imperiului, în comparaţie cu celelalte teritorii. Cu toate acestea, teritoriul dacic a constituit nucleul formării unui popor de limbă romanică. De aici apar următoarele întrebări:

- De ce nu sînt diferenţe notorii între caracterul şi intensitatea latinităţii noastre dacice şi a latinităţii apeninice?
- De ce alte provincii care s-au aflat mult mai mult timp în cadrul Imperiului Roman, nu s-au romanizat, însă această periferie a Imperiului Roman s-a romanizat în aşa mod, încât nu s-a dezromanizat nici până astăzi?

Şedinţa 8: Război informaţional

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune duşmănoasă, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine. Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar. Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui. Este interzisă discuţia pe această temă şi porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile. Le spui tot soiul de prostii despre aceste valori şi ei le cred, sau lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii. Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt. Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă. Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi. Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât. Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci

Şedinţa 7: Civilizaţiile (III)

Esenţa de popor nu poţi să o înţelegi în afara civilizaţiei tale. Un paradox e că popoare foarte înrudite pot face parte din civilizaţii foarte diferite. Cazul clasic îl reprezintă Bosnia. Etnicitatea şi civilizaţia nu tot timpul se suprapun. Civilizaţia este supraetnică, supralingvistică. Însă civilizaţiile au limba lor simbol. De exemplu la musulmani e araba. În toate civilizaţiile limba simbol e permanentă, numai în civilizaţia occidentală a fost schimbată (la început latina, apoi franceza, apoi engleza).

Noi, ca popor, ne-am constituit în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Procesul nostru de etnogeneză face parte din formarea civilizaţiei ortodoxe. Noi sîntem concomitenţi cu însăşi civilizaţia. Românii au intrat în istorie ca ortodocşi. Ei s-au format ca ortodocşi. Ortodoxia la români a fost totul: şi credinţă şi identitate, şi formă de organizare socială, şi formă de dăinuire prin secole. Poporul nostru a dăinuit în istorie folosind resursele ce le oferea credinţa ortodoxă. Noi, românii, am fost fără stat circa 1000-1200 de ani, adică fără instrument militar, politic de a ne apăra. Cu toate acestea toţi cei care în jurul nostru au încercat să fie peste noi, cu tot cu stat au dispărut. Dar noi continuăm şi sîntem şi astăzi. Această vitalitate o datorăm fără rezerve, integral, exclusiv numai credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri. Dăinuirea noastră de aici încolo depinde ca şi până acum exclusiv de aceeaşi civilizaţie, aceeaşi credinţă. Abaterile de la această credinţă vor avea un singur rezultat – dispariţia.

Ediţia din Bucureşti a Cenaclului de gândire şi atitudine românească

Cu bucurie vă anunţăm că Cenaclul de gândire şi atitudine românească de curând va ţine şedinţe şi în capitala României, Bucureşti. Cu această ocazie invităm tinerii români (inclusiv basarabeni veniţi la studii în România), dornici de Românism autentic, nemăsluit, să se implice şi să participe la viitoarele şedinţe ale cenaclului. Cerinţele pentru participare sînt în limita bunului simţ:
- vârstă cuprinsă între 15-25 ani
- neimplicare în acţiuni/partide/mişcări politice (întrucât şi cenaclul este apolitic)
- atitudine cel puţin “neduşmănoasă” faţă de credinţa strămoşească

Doritorii de a participa, scrieţi-ne la vechile.hotare@gmail.com, pentru a primi ulterior informaţii despre desfăşurarea şedinţelor, atunci când vor fi rezolvate problemele organizatorice rămase. Cu inimă deschisă şi în adevăr românesc!

Şedinţa 6: Civilizaţiile (II)

…A rămas civilizaţia ortodoxă. Prin ce se deosebeşte de celelalte?

Tot ce spune civilizaţia ortodoxă, în mod paradoxal, nu rezultă sub nici o formă din logica omenească. Ba mai mult, se declară ostentativ că e în opoziţie cu logica omenească, cu bunul simţ cotidian. Pe de altă parte această opoziţie faţă de logica omenească vine din revelaţia dumnezeiască. Dumnezeu a spus adevărul. Dumnezeu este Adevărul cel răstignit şi înviat. Acest Adevăr, primit din afara logicii omeneşti, într-un mod uimitor descrie cu multă exactitate existenţa omului şi a omenirii, cu multă exactitate descrie evoluţiile viitoare ale omului. Adică, cu circa 800-1500 ani până la naşterea lui Hristos, toate elementele vieţii lui au fost prezise. Aceste elemente nu decurg nicidecum din logică, din factologie, dar ele s-au împlinit în persoana lui Iisus Hristos. Mai mult decât atât, deja prin Hristos şi prin discipolii lui s-au descris toate etapele omenirii până la momentul final, şi aceste etape într-adevăr se împlinesc. Toate conceptele ortodoxe nu derivă din logica omenească, nu au legătură cu modul de gândire omenesc. Cu toate acestea, toate profeţiile sale s-au împlinit. Cum se spune, ortodoxia e unica religie revelată, destăinuită, spusă omului din exterior de către Creator. Altfel spus, ortodocşii, spre deosebire de celelalte civilizaţii, sînt inasimilabili în esenţă. Conceptul de martir a apărut în ortodoxie. Cuvântul „martir” vine de la grecescul „martiros”, adică